Meniu Închide

Despre mine

Creativitatea este despre inventivitate, experiență, învățare, greșeli, amuzament, asumarea unor riscuri și încălcarea unor reguli – Mary Lou Cook

Bună şi bine ai venit!

Mă bucur că eşti aici. Eu sunt Rox şi acesta este „locul meu de joacă”, unde pasiunea pentru scris şi cea pentru IT se îmbină pentru a crea Jurnal de Mămică. Sunt mămica lui Robert din 2017 şi tot de atunci sunt în căutarea echilibrului, de orice fel. De când am devenit mamă, lumea mea s-a întors cu susul în jos!

Momentan suntem stabiliți în Irlanda. Blogul este oaza mea de liniște și revin aici ori de câte ori am ocazia. Momentul în care am devenit mamă a fost cel în care am simțit motivația de a reveni la blogging. De aceea, vei observa că în articolele mele găsești subiecte precum maternitate, această perioadă grea și frumoasă deopotrivă, dar și păreri despre cărțile citite, amintiri și experiențe.

Te invit alături de mine să petrecem timp împreună și îți mulțumesc pentru vizită, gânduri bune, aprecieri și critici deopotrivă.