Azi plouă şi, printre picăturile mari care se preling pe geamul portierei, încerc să surprind măcar puţin din activităţile care se desfăşoară dincolo de uşă. Azi l-am lăsat la grădiniţă pentru prima oară şi nici prin cap nu mi-a trecut cât îmi va fi de greu să mă despart de el, chiar şi pentru numai câteva ore. Puteau fi şi câteva minute, nu cred că mai are vreo importanţă. Sentimentul e acelaşi.

Copilul meu a crescut. Nu mai este nici embrionul proaspăt implantat în peretele uterin, nici fătul ce nimerea cu o precizie de invidiat ficatul în cele mai nepotrivite momente. Nu mai este nici măcar bebeluşul căruia îi plăcea enorm să doarmă pe burta mea. Este copilul pentru care, noi ca părinţi, am făcut şi vom face tot posibilul să-i oferim tot ceea ce are nevoie pentru a se dezvolta armonios şi pentru a fi în siguranţă.

Vestea că vom deveni părinţi nu a venit singură nici pentru noi. Împreună cu ea şi-au făcut loc o mulţime de gânduri şi planuri pentru viitor. La întrebarea “cum ne pregătim?” nu aveam iniţial niciun răspuns. Ne-am documentat, am întrebat prietenii şi personalul medical şi, după ce ne-am dumerit, am aşternut pe hârtie un top al lucrurilor esenţiale pentru viitorul copilului, dar şi pentru începutul vieţii noastre în trei.

Sursă: arhiva personală

1.Recoltarea de celule stem din placentă imediat după naştere

Nu m-am gândit că într-o ţară ca Irlanda, în care propriul istoric medical îţi este foarte puţin sau deloc cunoscut ţie, nu se practică în mod curent recoltarea placentei şi n-am avut încotro decât să renunţăm la idee.

Placenta este un organ complex şi vital pentru dezvoltarea fătului în mediul intrauterin, organ ce începe să se formeze încă din săptămâna a doua de sarcină. Rolul placentei este de a promova şi a menţine imunotoleranţa organismului matern faţă de făt, cel din urmă fiind un organism diferit din punct de vedere genetic. La rândul lui, cordonul ombilical este parte din anexele fetale şi asigură conexiunea dintre placentă şi făt.

Pe scurt, placenta este locul în care se fac toate schimburile între mamă la făt. Conform studiilor medicale actuale, atât placenta, cât şi cordonul ombilical, pe lângă rolul lor esenţial, ar putea fi valorificate ca o sursă de celule stem cu potenţial terapeutic.

Noi, cum am spus mai sus, n-am beneficiat de această opţiune. În România, de peste 14 ani, Cord Blood Center oferă posibilitatea recoltării celulelor stem din diferitele surse disponibile la naștere: sângele ombilical și placentar, țesutul de cordon ombilical și placentă.

2.Scaunul auto

Una dintre cele mai importante piese din puzzle-ul unei deplasări cu un copil, nu numai cu un nou-născut, este scaunul auto. Acolo îl ştim în siguranţă. Noi am optat pentru un sistem 3 în 1, ce includea scaunul auto, landoul şi partea sport. Practic. Nemaipomenit.

3.Balansoar sau scăunel pentru bebeluşi

Ce să vă zic? Un scăunel de tipul ăsta, cu muzică şi vibraţii, mi-ar fi plăcut să găsesc şi pentru mine. Să mă relaxez în el ori de câte ori simţeam nevoia şi să-mi mai şi cânte la o apăsare de buton. Imediat după ce i l-am cumpărat, mă visam în bucătărie, locul unde petrec cel mai mult timp, cu bebe lângă mine, distrându-se de minune în “jucăria” lui. Mi-a fost util şi i-am cumpărat apoi şi un balansoar cu aceleaşi opţiuni. Acestea două au cântărit mai mult decât pătuţul care a devenit loc pentru jucării mai devreme decât mă aşteptam.

4.Eşarfa elastică

Când am participat la unul din cursurile prenatale, mi s-a prezentat această modalitate, de altfel extrem de practică şi suficient de plăcută, de a-mi purta bebeluşul în eşarfa elastică. Variantă alternativă era marsupiul ergonomic. Păcat că am aplecat urechea la păreri precum “e prea mic să îl porţi aşa”. Aş fi putut să profit mai mult. Era deopotrivă greutate luată de pe braţele mele şi distribuită uniform şi confort pentru bebeluş.

5.Pompa de sân

Şase luni de concediu de maternitate sunt prea puţine pentru o mamă care îşi doreşte şi reuşeşte să alăpteze. Aşa a fost în cazul meu şi am considerat că pompa este un produs care nu trebuie să-mi lipsească în perioada de după naştere. Întoarcerea la job a fost mult mai puţin stresantă datorită ei. Chiar dacă nu trebuie să reveniţi atât de devreme la muncă, o puteţi folosi inclusiv în zilele în care planificaţi ieşiri fără copil.


Topul a fost ceva mai lung la momentul respectiv, iar ce vedeţi mai sus se potriveşte mai mult cu mintea de acum şi experienţa acumulată în ultimii ani.

Orice părinte investeşte în viitorul copilului. Eu cred că, mai presus de orice, cea mai bună investiţie este să-i oferi timpul tău, să i te dăruieşti aşa cum eşti şi să-l iubeşti şi să-l accepţi aşa cum este. Restul îşi vor face loc şi va fi doar firesc.

*Articol scris pentru SuperBlog 2020.

Dacă ţi-a plăcut articolul meu, dă-mi de ştire printr-un like/share. Dacă vrei să fii la curent cu noutățile, urmăreşte-mă pe Facebook.


Subscribe
Notify of
guest
2 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Mimi
Mimi
1 month ago

Frumos! Prea frumos😍

trackback

[…] Top 5 esenţiale pentru viitorul copilului […]