Îmi plac lepşele şi răspund de fiecare dată când sunt provocată. Uneori le preiau şi fără să fiu numită, dacă îmi place subiectul. De această dată, provocarea vine de la Diana, căreia îi mulţumesc că s-a gândit la mine.

10 lucruri care îmi plac

  • Somnul în zori, cât mai prelungit. Sau măcar încă o oră de lenevit în pat.
  • Micul dejun, singura masă “garantată” într-o zi. Pe restul le mai sar. Uneori uit să-mi fac cafea.
  • Jobul meu.
  • Fotografiile. Să le fac şi să le revăd iar şi iar.
  • Gadgeturile de orice fel. Tocmai mi-am redescoperit vechea tabletă – ediţie 2012.
  • Decoraţiunile handmade. Făcute de mine sau de alţii.
  • Grădina mare şi verde. Tot aici, mirosul de iarbă proaspăt tunsă.
  • Florile. De toate felurile, culorile, dimensiunile.
  • Mirosul de carte nouă.
  • Marea. Să stau să o ascult, să o privesc.

10 lucruri care nu îmi plac

  • Gălăgia e un fel de picătură chinezească atunci când încerc să mă concentrez. Ori o opresc, ori renunţ. Nu există cale de mijloc.
  • Oamenii care nu îşi respectă cuvântul dat.
  • Minciuna. În copilărie am descoperit că e mai bine să spui adevărul.
  • Nepotismul. L-am detestat dintotdeauna.
  • Să fiu întreruptă dintr-o activitate. Mă dă peste cap. Orice mai poate aştepta.
  • Să uit ce voiam să zic/să fac.
  • Insectele.
  • Şefii încrezuţi, prea plini de ei.
  • Să nu am internet. În ultima lună s-a întâmplat şi nu au echipă de intervenţie. Au doar tehnicieni care trebuie să meargă acasă, la familiile lor, că li s-a terminat programul.
  • Să fiu confundată (chiar comparată) cu altcineva.

A fost mai uşor decât mă aşteptam. Iniţial, m-am gândit “10 şi 10? N-am atâtea!“. Acum mi se pare că ar mai fi câteva lucruri nespuse, dar le las pe data viitoare.

Voi ce aţi trece pe listă? Mi-ar plăcea să vă citesc răspunsurile.

Dacă ţi-a plăcut articolul meu, dă-mi de ştire printr-un like/share. E gratis! Iar dacă vrei să fii la curent cu noutățile, urmăreşte-mă pe Facebook.

Categories: De-ale mele

Subscribe
Notify of
guest
4 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Diana
25 days ago

Ce fain! Chiar am descoperit unele lucruri pe care le avem în comun 🙂 cum ar fi florile, mirosul cărților noi 🙂 🤗 Ah, și da, și mie mi s-a părut initial că sunt prea multe, dar apoi nu mă mai puteam opri…

Răzvan
19 days ago

Marea. Mirosul de carne noua… 😀