Meniu Închide

10 alimente recomandate nelipsite din cămara mea

Alimente nelipsite din camara

Să mănânci sănătos înseamnă să incluzi în meniul tău zilnic fructe şi legume proaspete. Sunteţi de acord cu mine? Eu nu am dat greş în privinţa asta până acum, chiar dacă accept cu mai multă uşurinţă legumele decât fructele. Atipic, nu?

Am acordat o atenţie deosebită alimentaţiei pentru prima dată în perioada sarcinii. E drept, cam din luna a patra am început să iau şi vitamine, la recomandarea medicului. Chiar şi aşa, făceam tot posibilul să menţin în echilibru toate grupele de alimente. Apoi a venit bebe. Timp de gătit nu mai aveam. Probabil că aş fi avut, dacă el ar fi avut un program de somn riguros.

Am început să mănânc haotic. Trăiam doar cu ciocolată şi cu cantitatea de apă recomandată în cea mai mare parte a zilei. Abia la finalul ei mă bucuram de puţin ajutor şi de cine copioase. Nu cred că există abateri mai grave ca acestea, iar eu le adoptasem, de voie, de nevoie. Norocul meu că alăptam şi asta mă ajuta să ţin oarecum greutatea sub control.

Timpul n-a stat în loc şi de la stadiul de bebeluşie am trecut cu viteza luminii la diversificare. Nu-mi mai făceam planuri doar pentru noi, adulţii. Cărţi şi recomandări ne-au invadat de îndată. Visam piramida alimentelor şi mă reinventam cu fiecare masă de diversificare. Dacă era acceptată, o treceam pe lista de favorite şi o reluam după câteva săptămâni. Aşa am supravieţuit.

Vreau să vă spun că, de când suntem trei la masă, am gustat mâncăruri care înainte nu mi se păreau deloc apetisante. Mâncăruri care au la baza alimente sănătoase. 10 alimente recomandate pentru o viaţă echilibrată, care pot fi păstrate în cămară pe termen lung. Îmi doresc, prin intermediul acestui articol, să vi le recomand şi vouă.

10 alimente recomandate pentru o viaţă echilibrată

Orezul

Este o excelentă sursă de energie datorită conţinutului crescut de carbohidraţi şi este cel mai popular tip de cereale consumat de mai mult de jumătate din populaţia globului. Dintre toate sortimentele existente în comerţ, noi îl alegem mereu pe cel cu bob rotund. Este preferatul nostru.

Lintea

Este una dintre leguminoasele cele mai uşor de digerat. Asociat cu orezul şi legumele alcătuieşte un meniu vegetarian bogat în proteine şi sărac în grăsimi şi are un conţinut ridicat de fibre alimentare.

Năutul

Vine în combinaţia perfectă şi are o contribuţie esenţială pentru sănătate. Se spune că năutul reduce pofta de alte gustări datorită conţinutului său mare de fibre.

Pasta de susan

Dacă îţi place năutul ştii cu siguranţă că pasta de susan tahini este ingredientul-cheie pentru un hummus delicios.

Faina integrală

Romanii iubesc pâinea şi orice masă fără ea nu mai are acelaşi farmec. Credeam că toate popoarele procedează la fel, până am văzut cu ochii mei cum mănâncă irlandezii. De regulă mâncăm pâine albă făcută în casă, dar mă tem că va fi nevoie să ne reorientăm, din moment ce rafturile cu făină sunt permanent goale în magazine. Ne aprovizionăm, deci, cu făină integrală de secară 1150.

Nuci pecan

Se găsesc în sute de varietăţi şi se pot folosi atât proaspete, cât şi prăjite, într-o multitutdine de preparate, de la îngheţate până la plăcinte sau salate.

Seminţe chia

Ajută la formarea masei musculare şi la potolirea poftei şi a foamei. Sunt extrem de versatile, datorită aromei lor foarte slabe, astfel că pot fi combinate atât cu cereale, cât şi cu salate.

Fulgi de ovăz

Consumul zilnic moderat de fulgi de ovăz, cu lapte sau cu iaurt, te ajută să ţii greutatea sub control sau să slăbeşti treptat. Am simţit pe pielea mea după ce am născut.

Fulgi de porumb

Delicioşi cu lapte cald sau în iaurt, fulgii de porumb Bio constituie o sursă importantă de fibre şi vitamine.

Spaghetti

Pastele sunt, fără doar şi poate, alimente nelipsite din cămara mea.


Ne confruntăm zilele acestea cu o situaţie fără precedent. Nu-mi amintesc să fi avut până acum grija zilei de mâine în ceea ce priveşte mâncarea. Să fi intrat în magazine şi să lipsească de pe raft banalele pungi cu făină. De aceea e bine să ai în cămară o rezervă la care să apelezi atunci când nu ai încotro.

Comandaţi toate acestea şi multe altele din confortul casei voastre, dar mai ales din timp, pe DriedFruits.ro.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, proba 8
Sursă foto: Dried Fruits, Unsplash, Pixabay

Related Posts

1 Comment

  1. Pingback:Proba 8. 10 produse care nu ar trebui să îți lipsească din cămară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *