Meniu Închide

Am întrebat 10 bloggeri români…

Îmi era tare dor de o leapşă, aşa că cea propusă de Ramona a ajuns la momentul potrivit. Eu am găsit-o la Diana şi am hotărât să o preiau, iar acestea sunt răspunsurile mele:

1.Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru următoarea lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?
De aproape un an, am descoperit carnea de pui gătită la friteuza cu aer cald, fără pic de ulei. Aş putea să mănânc aşa ceva, fără să protestez, timp de o lună. Mai ales dacă o pot servi cu sosul meu preferat de ardei iuţi.

2.Pleci într-o vacanţă de două săptămâni pe o insulă exotică şi aproape pustie şi poţi lua cu tine un actor, un blogger/vlogger şi un antreprenor (romani sau străini). Pe cine iei?
Cred că l-aş alege pe Jay Shetty, pentru că discursurile lui motivaţionale mi-ar mai ridica moralul şi m-ar putea convinge să rămân acolo timp de două săptămâni. Altfel, oricât de exotică ar fi insula, n-aş rezista mai mult de o zi :))

3.Ştim cu toţii că în copilărie visăm cel mai mult. Spune-ne un vis pe care îl aveai în copilărie şi s-a îndeplinit şi unul care nu s-a îndeplinit.
Mama mi-a fost cel dintâi idol şi mi-am dorit să fiu ca ea. Aşa că, atunci când am devenit mamă la rândul meu, mi-am îndeplinit cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată.
Să cânt măcar o dată pe o scenă este visul pe care nu mi l-am îndeplinit încă. Am cântat doar în corul clasei, în şcoala generală. Nu se ştie niciodată, încă mai sper!

4.Primeşti un cadou foarte urât de la prietena cea mai bună/prietenul cel mai bun. Îi spui că e oribil sau te prefaci că îţi place?
O prietenă nu mi-ar face niciodată un cadou oribil, pentru că mă cunoaşte şi vrea să îmi dăruiască ceva care să-mi bucure sufletul. În caz că s-ar întâmpla să nu-mi placă, nu i-aş spune. Gestul contează enorm pentru mine, chiar dacă, în general, nu prea ştiu să primesc cadouri. 😀

5.Este sfârşitul lumii. Ce carte ai pune în capsula cosmică pentru a păstra o „urmă” a umanităţii?
E decembrie şi nu mă pot gândi decât la „Poveste de Crăciun” a lui Charles Dickens.

6.Dacă ai putea călători în trecut şi să discuţi cu tine cel/cea de 18 ani, ce sfaturi ţi-ai da? (maxim 3)
Ai încredere mai multă în tine şi nu mai pune la suflet toate răutăţile.
Dacă ai hotărât să urmezi o facultate, alege-o pe cea care te împlineşte pe toate planurile. Să fie, totuşi, una de viitor. Zic!
Poţi fi fericită şi atunci când eşti singură. Nu te stresa, jumătatea apare doar la momentul potrivit!

7.Ţi se oferă şansa de a juca în filmul realizat după cartea ta preferată. Pe cine ai interpreta şi de ce?
Tocmai am terminat de citit “O listă semi-definitiva a celor mai îngrozitoare coşmaruri”. Am adăugat-o deja pe lista de favorite. Mi-ar plăcea să interpretez rolul lui Esther, am o mulţime de frici, pe care mi-aş dori să le depăşesc la un moment dat.

8.Ce te motivează să scrii pe blog?
Scriu de plăcere, nu din obligaţie. Ideea de a scrie pe blog mi-a venit într-o perioadă destul de dificilă, în care nu aveam decât o singură ocupaţie: să răspund prompt nevoilor bebeluşului meu. Nu mai făceam nimic altceva, iar blogul a fost ca o gură de aer proaspăt pentru mine. Feedback-ul lipseşte cu desăvârşire :)) de aceea nu pot aştepta să vină motivaţia din exterior.

9.Primeşti un premiu (în bani) pe care eşti convins/ă că nu îl meriţi. Cum reacţionezi?
Mă bucur de el. Cu siguranţă îl merit, altfel nu ar fi ajuns la mine.

10.Spune-ne ceva despre tine ce nu ai mai spus public până acum. 🙂
Revenind la frici… Una pe care am depăşit-o abia pe la 13-14 ani: vedeam monştri sub pat şi făceam tot posibilul să mă feresc de ei. Mă întindeam cât îmi era plapuma, cum s-ar spune, să nu cumva să mă prindă de picior. Câtă imaginaţie! Noroc că nu aveam o cameră doar pentru mine pe atunci.

Nu ştiu pe cine aş putea să etichetez. Dacă vi se pare interesantă şi vreţi să o preluaţi, nu uitaţi să mă etichetaţi (@jurnaldemamicanet pe Facebook şi @jurnaldemamica pe Instagram) să citesc şi eu răspunsurile voastre.

Dacă ţi-a plăcut articolul meu, dă-mi de ştire printr-un like. E gratis! Iar dacă vrei să fii la curent cu noutățile, abonează-te aici şi/sau urmăreşte-mă pe Facebook.

Din aceeași categorie:

4 Comments

  1. Issabela Cotelin

    Și eu dormeam acoperită până-n unghii, dar nu chiar pân-la 14 ani, că erau diverse pe sub pat care puteau ieși doar noaptea, pe-ntuneric… Nici nu știu când s-au dus definitiv.
    Frumoase și limpezi răspunsuri 🙂

    • Roxana

      Issabela, momentul exact nu-l știu nici eu. Uneori mă mai bântuie :)) dar îmi amintesc de o nuntă la care au plecat ai mei când aveam 13 ani și încă îmi era frică 😅 Mă bucur că ți-au plăcut răspunsurile mele! 😍

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *