Honda CR-V Hybrid, o super-maşină proiectată pentru a-mi uşura viaţa

Noi trăim într-o ţară prea mică şi plină de maşini. O ţară în care nu ai libertate de mişcare, dacă nu deţii un permis de conducere şi o maşină. Indiferent dacă ne referim la naveta în scop de serviciu, la explorarea unor noi destinaţii sau la drumurile la supermarket, maşina este esenţială. Parcurgem zeci de mii de kilometri pe an. În acest context, am încercat să-mi imaginez cum ar fi viaţa noastră cu Honda CR-V Hybrid.

CR-V Hybrid – eficienţă şi performanţă

Dacă aş avea o astfel de maşină, m-aş gândi că, în sfârşit, contribui activ la salvarea planetei. Tehnologia Honda Hybrid (i-MMD, adică inteligent – Multi- Mode Drive) presupune un motor ultra-eficient de 2.0 litri pe benzină i-VTEC, două motoare electrice de mare putere şi o baterie cu Li-Ion. Toate acestea lucrează împreună pentru a reduce emisiile, prin scăderea consumului de combutibil. Trecerea între cele trei moduri de conducere se face automat (EV drive, Hybrid drive şi Engine drive) pentru a se menţine în permanenţă eficienţa şi performanţa optime.

CR-V Hybrid – siguranţă deplină

Dacă m-aş urca la volanul unui CR-V, m-aş simţi în deplină siguranţă şi aş avea mai mult curaj. Dotarea lui cu sistemul revoluţionar Honda Sensing îmi inspiră încredere, pentru că eu mă panichez imediat, dacă simt că pierd controlul.

Sistemul include:
-Cruise Control Inteligent- Adaptiv – păstrează distanţa faţă de maşina din faţă şi adaptează viteza în consecinţă, fără să fie nevoie de intervenţia şoferului;
-Sistem de asistenţă părăsire carosabil – camera montată pe parbriz are rolul de a identifica abaterile de la partea carosabilă și folosește sistemul de direcţie electric pentru a aplica corecţii subtile;
-Sistem de menţinere a benzii de circulaţie – cu ajutorul camerei montate sub oglinda retrovizoare sunt monitorizate liniile de demarcaţie şi corectate eventualele abateri prin folosirea servodirecţiei asistate electric;
-Sistem de frânare pentru atenuarea coliziunilor – această funcţie avertizează asupra pericolului şi reduce viteza pentru a diminua efectele unui potenţial impact;
-Sistem de avertizare părăsire banda de circulaţie – alarma sonoră şi luminoasă se activează atunci când maşina părăseste banda de circulaţie fără a fi folosit semnalizatorul;
-Sistem de recunoaştere a semnelor de circulaţie şi limitator inteligent de viteza – identifică semnele de circulaţie şi le afişează pe ecran – maxim 2 semne simultan. Limitatorul inteligent va adapta viteza în funcţie de semnele de circulaţie identificate;
-Sistem de monitorizare a traficului adiacent la mersul cu spatele – detectează vehiculele care se apropie din ambele sensuri şi avertizează asupra pericolului;
-Sistem de avertizare a unghiului mort – monitorizează schimbările de bandă şi depăşirile, avertizându-le printr-un semnal luminos în oglinda laterală.

Rolul sistemului Honda Sensing este de a detecta pericolele şi de a interveni, atât cu semnale de avertizare, cât şi cu măsuri de corectare a traiectoriei şi vitezei. Dacă în lume ar exista doar modele Honda, nu s-ar mai produce atâtea accidente. Pentru că, pentru inginerii Honda, siguranţa reprezintă o trăsătură aparte.

CR-V Hybrid – un SUV elegant şi spațios

Dacă aş avea un CR-V Hybrid parcat în faţa casei, n-aş sta prea mult să îl admir. Ştiu, merită toată admiraţia: este un SUV elegant şi spațios. Fiecare dintre liniile sale fluide şi sofisticate, de la aripile robuste ale roților până la capota frumos sculptată, au fost dezvoltate pentru a spori performanța și a maximiza eficiența aerodinamică. Însă aş plănui câte o excursie pentru fiecare zi, aş parcurge ţara în lung şi-n lat alături de ai mei. Nu ne-am face griji nici pentru spaţiu, nici pentru costuri.

Familiile cu copii apreciază maşinile cu spaţiu de stocare generos. Putem vorbi de bagaje multe, sisteme 3-in-1, biciclete, jucării sau tot ce ne trece prin cap. Capacitatea de încărcare a acestui model Honda este de până la 1700 de litri. Ar fi maşina perfectă pentru noi.

Aş putea, în sfârşit, să ies din casă cu mâinile pline, cu bagaje şi copil deopotrivă, fără să fie nevoie să fac mai multe drumuri. Hayonul acţionat hands-free, prin simpla mişcare a piciorului în zona de acţiune a senzorului, mi-ar uşura viaţa şi mi-ar reda, fără efort, punctualitatea cu care eram obişnuită.

Există o mulţime de motive care te obligă să faci opriri dese atunci când călătoreşti cu copiii. Faptul că nu ar fi necesar să oprim pentru încărcarea bateriei maşinii cântăreşte enorm. Încărcarea bateriei se face conform reglajului automat prin actul de a conduce. Cât de simplu!

Honda CR-V Hybrid este o super-maşină proiectată pentru a ne face viaţa mai uşoară şi mai frumoasă. Ce zici, am dreptate?

Notă: Acest articol a fost scris pentru proba 26 a ediţiei de toamnă SuperBlog 2019.
Sponsor: Honda România
Sursa foto, video: Honda România

Dacă v-a plăcut articolul meu, daţi-mi de ştire printr-un like. E gratis! Iar dacă vreți să fiți la curent cu noutățile, abonaţi-vă aici şi/sau urmăriţi-mă pe Facebook.

  •  
  •  

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *