arhitectul ideal

Cum alegem arhitectul ideal? Criterii şi calităţi

Acum şapte ani, când ne-a încolţit în minte ideea construirii unei case de la zero pe o bucată de pământ moştenită, nu ne-am imaginat că va fi un proces atât de complex. În mintea noastră, orice era posibil, o desenasem deja aşa cum ne-o doream. Apoi, am încercat să îi dăm formă într-un program de design pe calculator şi, în cele din urmă, am cerut părerea unui arhitect. Am analizat proiecte case P+M, căci asta era structura ideală pentru noi, şi fiecare avea ceva aparte. Am studiat proiectele caselor deja construite ale prietenilor noştri şi am ajuns la concluzia că fiecare casă este unică.

Realizarea proiectului casei este, după părerea mea, cel mai important pas din tot procesul. Am simţit asta pe pielea noastră. Atunci când am avut proiectul negru pe alb, în faţa noastră, ne-am dat seama că putem visa mai mult. Urmau ceilalţi pasi. Între timp, pentru alţii, visul devenise deja realitate, iar https://www.aia-proiect.ro/, birou de proiectare şi partener de încredere, le-a fost alături de la început.

Arhitectura este o călătorie – o călătorie fizică şi intelectuală.
Antoine Predock

Criterii după care ar trebui să alegi arhitectul

Arhitectul este persoana care are capacitatea, talentul şi pregătirea profesională de a modela spaţiul locuibil în funcţie de dorinţele şi aspiraţiile beneficiarului, de bugetul disponibil şi amplasament. Rolul arhitectului în construirea casei este esenţial şi din acest motiv alegerea lui te poate pune în dificultate. Alege-l în funcţie de nivelul de experienţă, în funcţie de stil şi, de ce nu, în funcţie de recomandări.

Nivelul de experienţă poate fi un criteriu de departajare, iar portofoliul deja existent te poate ajuta să te hotărăşti. Este, de asemenea, important să rezonezi cu stilul arhitectului. Un arhitect tânăr va adopta un stil inovator, în tendinţe, potrivit vremurilor noastre, însă experienţa puţină poate constitui un impediment. Pe de altă parte, un arhitect cu experienţă considerabilă poate fi depăşit de progrese şi ancorat în propriile idei. Depinde foarte mult de ceea ce îţi doreşti. Recomandările sunt mereu binevenite, în special dacă provin de la persoane de încredere.

Preţul nu trebuie să fie un criteriu după care să alegi un arhitect. Dacă stăm să punem în balanţă costurile totale ale contruirii unei case, preţul pe care trebuie să îl plăteşti pentru a beneficia de serviciile unui arhitect este extrem de mic. Avantajele se vor vedea însă în timp, chiar dacă orice creaţie începe cu planurile pe care le obţii în faza iniţială. În loc să vânezi preţuri mici la început şi să investeşti mai mult odată cu trecerea timpului, gândeşte pe termen lung. Creaţiile arhitecturale se supun inevitabil, fără excepţie şi fără drept de apel, probei temporale.

Calităţi pe care ar trebui să le aibă arhitectul ideal

Toată viaţa noastră am locuit la bloc şi ne-am limitat la spaţiul destul de restrâns pe care apartamentul micuţ cu doar două camere nedecomandate îl oferea. Nu ne-am plâns niciodată şi a fost frumos. Eram cinci persoane înghesuite în două paturi, dar cel mai important era să ne fim alături. Ştiam că va veni un moment în care mă voi bucura de ceva mai mult spaţiu şi cel mai mult tânjeam la o bucătărie mare şi la un dressing imens. Şi, undeva într-un colţ al casei, la un şemineu cum doar în filme mai vedeam. Dorinţele nu s-au schimbat în timp şi m-am asigurat că arhitectul va ţine cont de ele.

Aşadar, cred că un arhitect competent este, în primul rând, un bun ascultător. Îl observi din prima: dacă nu te grăbeşte, dacă vrea să afle mai multe despre ceea ce îţi doreşti, atunci va fi dispus să te asculte ori de câte ori ai nevoie să apelezi la serviciile lui.

Arhitectul ideal trebuie să fie artist, pentru a putea îmbina cu măiestrie talentul său cu preferinţele tale, astfel încât produsul finit să fie cel potrivit. Acesta nu vinde proiecte standard, pentru că fiecare om este diferit, la fel şi gusturile şi stilul de viaţă. La final, casa îi va reprezenta doar pe cei implicaţi şi va purta mereu semnătura celui care a proiectat-o.

Arhitectul trebuie să-ţi fie prieten, să vrea să te cunoască, să te sfătuiască şi să te ajute să iei cele mai bune decizii. Dar mai ales să te corecteze atunci când greşeşti. Proiectul casei va fi conceput în funcţie de climatul şi orientarea faţă de punctele cardinale, integrarea armonioasă în cadrul mediului natural, cu scopul de a limita sau chiar reduce spre zero costurile întreţinerii imobilului. El deţine aceste cunoştinţe şi e bine să ţii cont de sfaturile lui.

Arhitectul trebuie să fie responsabil, să se asigure întotdeauna că proiectul oferit spre aprobare respectă normele şi poate obţine toate avizele necesare. Procesul de autorizare al unui proiect de construire este unul anevoios şi ai nevoie de o mulţime de aprobări, însă pe toată durata lui, el va fi avocatul în relaţia cu administraţia publică.

Dacă ai găsit un arhitect care să aibă aceste calităţi, nu mai sta pe gânduri.

Contractarea unui birou de proiectare care să se ocupe de întregul proces de la A la Z este o soluţie destul de avantajoasă atunci când nu ai idee ce paşi trebuie să urmezi, nu deţii un minim de cunoştinţe în domeniu sau nu ai timp de pierdut. Proiectele casă realizate cu AIA Proiect sunt complete şi includ arhitectura, structura şi instalaţiile. Totul pare mai uşor atunci când primeşti consiliere pe toată durata execuţiei de la o echipă de profesionişti. Portofoliul pe care îl deţine AIA Proiect, cu peste 500 de proiecte realizate până în prezent, sunt dovada vie că niciun vis nu este imposibil, trebuie doar să crezi!

Casa noastră nu a fost proiectată cu ajutorul lor, dar dacă ar fi să o luăm de la capăt, cu siguranţă am apela la serviciile lor.

Notă: Acest articol a fost scris pentru proba 7 a ediţiei de toamnă SuperBlog 2019.
Sponsor: AIA Proiect
Sursă foto: AIA Proiect

Dacă v-a plăcut articolul meu și vreți să fiți la curent cu noutățile, vă invit să mă urmăriți și pe pagina de Facebook.

  •  
  •  

10 thoughts on “Cum alegem arhitectul ideal? Criterii şi calităţi”

  1. Eu mi-am facut proiectul casei, singurică, fără ajutor de la nimeni. Am fost nevoită să merg la proiectant, să-mi facă actele, devenise obligatoriu. 😀 Dar nenea proiectant nu a avut de obiectat nimic la proiectul meu. S-ar părea că mă pricep! 😀

  2. Articolul tau a picat la tanc. Visam la o casuta! Si de la vis la realitate estevun drum lung. Nu stiam cat de e importanta este proiectarea

  3. Pingback: Proba 7. Cât costă cel mai frumos vis?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *