Honda Civic Type R

Honda Civic Type R: aventuri la semafor

Sâmbătă dimineaţă, din nou

Micul dejun mă îmbia din farfurie, cafeaua aburindă umplea bucătăria cu mirosul ei, iar eu nu reuşeam să deschid larg ochii, dormisem doar câteva ore. Gălăgia furtunii de afară putea fi confundată uşor cu un uragan. M-a cam prins, trebuie să recunosc, cu gândul la vara care e deja destul de departe.

Ridic ochii şi un video pe laptop îmi captează atenţia: Dani Oţel şi-a spus părerea despre Honda Civic Type R. Pare chiar interesant. Nici nu mai ştiu când am condus ultima oară, dar azi m-am hotărât dintr-odată şi mi-am spus:

-Trebuie să uit de frică, pot s-o fac! Doar pentru o jumătate de oră. La urma urmei, nimeni nu s-a născut învăţat, iar mie chiar îmi place senzaţia de libertate pe care o am atunci când sunt la volan.

(Hmm, dacă ai deja permis de câţiva ani şi suficientă experienţă, s-ar putea să râzi. Dar să ştii că aceste gânduri nu sunt deloc izolate printre cei aflaţi la început. Frica de a conduce se instalează pe nesimţite şi, dacă îi permiţi, te poate ţine la distanţă pentru multă vreme.)

Vântul rece mi-a tăiat calea imediat ce am păşit în afara casei, dar înţelesesem că, de data asta, nu mă voi mai lăsa intimidată. Nici măcar de vremea nefastă. Începutul a fost mai uşor decât mă aşteptam. Totul părea să vină de la sine şi bătăile inimii mele se luaseră la întrecere cu bătăile ritmice ale ceasului pe care îl purtam în acea dimineaţă.

***

Semaforul era roşu când am ajuns în dreptul lui. Momentul perfect să asimilez noutăţile. Am intrat într-o stare de visare cu ochii deschişi şi, pentru o clipă, am vrut să cred că am reuşit. Că stăpânesc atât de bine acest skill încât teama nu-şi va mai face loc vreodată în inima mea.

M-am trezit deodată într-o altă lume, într-o altă maşină, cu un alt pasager, care îmi făcea semne disperate să mă trezesc.

-Hei, Rox, mă auzi? îmi spune.

Foto: hondatrading.ro

Întorc capul surprinsă şi îl văd pe Jason Statham. Nu pot să cred. Când şi cum am ajuns aici?

-Haide, curaj! Te afli la cea mai importantă cursă de maşini din ultima perioadă. Traseul e spectaculos, iar maşina ta este pur şi simplu fenomenală. Este alegerea perfectă pentru tine.

-Stai puţin. Când mi-am dat acordul să particip la această cursă? Şi… de unde mă cunoşti şi ştii ce mi se potriveşte? întreb eu nedumerită.

-Ştiu că îţi place să conduci, nu trebuie să îţi fie frică. Ai toată susţinerea mea, trebuie doar să ai încredere şi totul va fi bine. Noul model Honda include o serie de îmbunătăţiri care nu-s deloc de neglijat. Să-ţi explic, nu mai avem mult timp la dispoziţie înainte de antrenament.

Jason era foarte entuziasmat. Normal, doar l-am văzut de atâtea ori în curse contracronometru. Ce uşor i-o fi! Însă mie îmi tremură picioarele şi nici măcar nu ştiu exact la ce mă înhăm. Nu-mi aminteam să fi urmărit curse de maşini, mă gândeam doar la jocurile pe care le jucam când aveam ceva mai mult timp liber.

-Uite, trebuie să ştii că Type R este o maşină puternică, construită cu suflet pentru a-ţi fi partener în cursele pe care vei alege să le parcurgi. Aceasta e una dintre ele şi trebuie să dai tot ce poţi. Indiferent de modul de conducere – Comfort, Sport sau +R – vei fi în centrul atenţiei. Design-ul ei exterior, incluzând detaliile aerodinamice, a fost gândit pentru a-ţi oferi stabilitatea necesară la viteze mari. Iar interiorul… ei bine, poţi simţi şi tu cât de prietenos este.

-Crezi că putem câştiga? Este Civic un aliat de nădejde? îl întreb eu şi grimasa de pe faţa mea se transformă brusc într-un zâmbet larg.

Foto: hondatrading.ro

-Mai ai vreo îndoială? râde Jason.

-În regulă. Sper că nu e prima dată când auzi asta, dar… ţine-te bine! Începe antrenamentul!

În timpul antrenamentului, mi-am dat seama că mă aflu la volanul unei maşini deosebite. Am aflat ulterior că este dotată cu sisteme de ultima generaţie precum sistemul de avertizare a coliziunilor frontale, sistemul de asistare a menţinerii benzii de circulaţie şi recunoaşterea semnelor de circulaţie. Siguranţa pasagerilor este prioritară pentru inginerii Honda.

O săptămână mai târziu, eram acolo, în rând cu ceilalţi concurenţi pe pista de la Nürburgring, accelerând şi atingând 100 km/h în mai puţin de 6 secunde. Aveam cel mai bun copilot, cea mai tare maşină şi şansa de a-mi recăpăta încrederea în mine. Mă simţeam puternică şi-mi era bine. Pedala de acceleraţie îmi era prietenă, antrenamentul cu Jason a decurs cum mă aşteptam şi ştiam că vom ieşi învingători. El, un şofer şi un copilot excepţional. Eu, un pilot de curse în devenire.

***

Între timp, secundele se scurgeau cu repeziciune la semafor, iar visul meu dispărea în neant, ca şi când nici n-ar fi existat. Nu mai eram pe pistă, ci revenisem la ziua mea de sâmbătă, la volanul maşinii cu care mi-am propus să mă împrietenesc, cu „Fighting Man” răsunând în difuzoare. Abia atunci mi-am dat seama de ce l-am ales pe Jason Statham să-mi fie copilot.

Foto: hondatrading.ro

-Nu te-ar interesa o Honda Civic de vânzare? îmi întreb soţul, care nici măcar nu bănuia de unde îmi venise ideea. Cred că vreau să aflu mai multe despre această maşină, îl lămuresc parţial. Şi, aruncându-mi privirea în oglinda retrovizoare, o văd în spatele meu.

-Te referi la modelul care e acum în spatele nostru? Nu pare o idee rea, dar aş vrea să faci mai multă practică înainte. Legea din Irlanda o permite, cât timp nu ieşi pe autostradă sau neînsoţită, permisul provizoriu te va ajuta să capeţi experienţă.

-Ai dreptate, îi răspund şi rămân cu gândul la aventura mea de pe pistă pentru tot restul zilei.

Acestea fiind spuse, am ajuns la finalul poveştii mele de astăzi, o poveste adevărată pe alocuri. Vă daţi voi seama unde e ficţiunea. 😉 Vă las şi un videoclip demonstrativ, care pe mine m-a inspirat în scrierea acestui articol.

Video: Hondaisme

P.S.: Şi aventura vieţii tale e pe cale să înceapă, dacă deţii un permis de conducere. Pentru asta, ai nevoie de câteva elemente: putere, emoţie, performanţă, dinamică şi unicitate. Pe scurt, de Honda Civic Type R.

Notă: Acest articol a fost scris pentru proba 2 a ediţiei de toamnă SuperBlog 2019.
Sponsor: Honda România

Dacă v-a plăcut articolul meu și vreți să fiți la curent cu noutățile, vă invit să mă urmăriți și pe pagina de Facebook.

  •  
  •  

22 thoughts on “Honda Civic Type R: aventuri la semafor”

  1. Ce frumos scrii Rox! Pana ce n-am citit tot, intr-o rasuflare n-am avut stare. 🙂 M-ai facut si pe mine sa visez, asa, putin..

  2. Pingback: Proba 2. La volanul Honda Civic Type R – Amintiri cu un record de viteză

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *