Jurnal de vacanţă: România - 2019

Jurnal de vacanţă: România – 2019

Mă bucur să mă aflu din nou aici, să scriu despre vacanţa noastră cât încă am amintirile proaspete. Scriu articolul în etape. Oricât mi-aş dori să nu fiu întreruptă, se întâmplă de fiecare dată, noapte sau zi 🙂

Deşi nu aveam nimic programat pentru această vacanţă, nicio destinaţie de vizitat, s-a ivit ocazia să plecăm într-o plimbare cu Mocăniţa Huţulca (din Moldoviţa) şi am petrecut apoi şi un weekend la Braşov. Cine-ar fi crezut că planul de a merge la Braşov, despre care povesteam în articolul pentru SuperBlog, se va concretiza? Cu un regret am rămas: nu am gustat pizza Dodo, nu era niciodată momentul potrivit pentru o comandă. Îi aştept, aşadar, la Roman.

Vacanţă în România: Mocăniţa Huţulca – o escapadă cu peripeţii

Trebuie să recunosc: deşi sunt extrem de organizată şi îmi place să îmi planific din timp orice ieşire din zona de confort (a se citi acasă), când a venit vorba de această excursie, nu am citit nimic despre program. Ştiam doar că va circula. Planificasem, în schimb, o oprire în Câmpulung Moldovenesc şi acolo am realizat că timpul se scurge în defavoarea noastră. Mai aveam la dispoziţie maxim o oră. Cu şoselele noastre nu se ştie niciodată, aşa că îmi pierdusem speranţa că vom ajunge la timp.

N-am renunţat totuşi. În gară, la casa de bilete, ne-a întâmpinat un domn cu o faţă acră şi o doză de ironie la purtător, de ziceai că el îmi plăteşte mie, nu invers. Am vrut să-i spun ceva, dar m-am abţinut. Mi-am adus aminte că întâlneşti des asemenea comportamente la noi şi n-am spus decât „Bună ziua” şi „La revedere”. Era gara plină, grupuri organizate de copii şi multe familii. O zi superbă, cu un soare arzător şi un cer de un albastru captivant. Era, de fapt, prima zi în care vedeam soarele de când ajunsesem acasă.

Am plecat la drum în număr mare: locomotiva şi vreo 6-7 vagoane. Am fost surprinsă să văd că traseul mocăniţei se afla într-o proporţie destul de mare pe şosea. Din loc în loc eram aşa de aproape de zidurile caselor, de garduri, încât ţi se părea că invadezi intimitatea localnicilor. Noi mai fusesem cu mocăniţa şi în Vişeu. Dacă e să fac o comparaţie, pot spune că a fost mult mai frumos, chiar dacă atunci am nimerit, fără să ştiu, pe un scaun care avea o gumă lipită şi după aceea mă lipeam de orice. Traseul în Maramureş este mai lung şi mai mult în mijlocul naturii.

Vacanta in Romania: Mocanita Hutulca

Mocăniţa Huţulca ajunge la destinaţie, în Argel, în aproximativ o oră. Acolo găseşti tonete cu suveniruri şi din loc în loc restaurante, dacă le pot numi aşa. Mâncarea îţi face cu ochiul, chiar dacă nu ţi-e foame. Eu am comandat o porţie de sărmăluţe cu smântână şi mămăliguţă şi au fost foarte gustoase. Mi se pare că popasul este scurt, abia ai timp să mănânci. Iar cozile la tonetele-restaurant sunt, de regulă, imense.

La un restaurant pe partea cealaltă a drumului era o nuntă în desfăşurare. Muzica răsuna, iar mirii au venit bucuroşi să se pozeze cu locomotiva. Mi-am cumpărat un magnet şi ne-am urcat în tren. La întoarcere, am făcut un popas de nevoie în mijlocul străzii. O văcuţă avea chef de glume şi traversa frecvent calea ferată prin faţa locomotivei. Nimic nu părea să o sperie. Peisajul era minunat, nu ne-am supărat că am poposit acolo.

Vacanta in Romania: Mocanita Hutulca

Câteva minute mai târziu, o iapă şi mânzul ei şi-au făcut traseul prin faţa trenului şi, după ce am mers aşa kilometri întregi, s-au salvat la timp. Chiar îmi făceam griji, intram într-o zonă de unde n-ar mai fi reuşit să iasă.

Detalii despre Mocăniţa Huţulca găsiţi aici.

Vacanţă în România: Un weekend relaxant la Braşov

Ei bine, am fost la un pas de a ne caza la La Maisonnette. Aş fi putut face o recenzie. Nu mai aveau locuri disponibile, aşa că ne-am cazat într-un studio din Piaţa Sfatului. A fost prima oară când am ales studio, însă cu siguranţă nu va fi ultima. Dotarea lui cu maşină de spălat rufe este de departe cea mai importantă pentru o familie cu un copil sau mai mulţi. Câte bagaje poţi să iei cu tine, într-un weekend, când mergi cu un copil de doi ani? L-am schimbat, de regulă, de 2 ori pe zi. Din cauza căldurii sau pur şi simplu pentru că e copil. Şi copiii se murdăresc. Am spălat rufe în fiecare zi şi tare bine ne-a prins. În rest, garsonieră normală, la mansardă. Cu tot ce-i trebuie, n-am nimic de reproşat. Proprietarii nu erau în localitate, nu am avut ocazia să îi cunoaştem şi personal. Am ţinut legătura prin telefon.

Cât despre Braşov şi ceea ce poţi face acolo… Îţi pot spune că ai ce vizita, dacă nu ştii deja. Când intri în centrul vechi ai impresia că eşti într-o altă lume. Dacă te ţin picioarele, nu-ţi ajunge o zi să îl parcurgi dacă mai poposeşti la terase. Noi am ajuns la strada Sforii, ne-am plimbat cu trenuleţul, am plecat cu telecabina pe Tâmpa. Sus am avut parte de o dezamăgire, deşi nu suntem dintre cei care caută nod în papură la orice. Chiar dacă locuim în străinătate, ne iubim ţara şi ne dorim sincer să ne întoarcem acasă. Îi cunoaştem punctele forte, dar şi defectele. E dureros atunci când nu se schimbă nimic, când merge din rău în mai rău.

Pe Tâmpa nu poţi merge cu un copil mic fără căruţ, eşti totuşi pe munte. Iar cu căruţul e greu de mers. Pietre mari, din loc în loc pietriş fin care ne făcea drumul mai uşor. La câţi bani încasează şi câţi turişti vizitează zona, s-ar putea investi totuşi în nişte pietriş, ar putea scoate sau măcar mărunţi toate acele pietre mari, să facă traseul mai uşor şi pentru cei care au nevoie de asta. E păcat să pleci dezamăgit de acolo. Drumul de la telecabină la Belvedere nu e lung, dar mai mult de jumătate a fost parcurs de soţul meu cu căruţul şi copilul la subraţ, că nu se putea altfel.

Belvedere e, fără îndoială, un loc de vis. Cineva îţi face poză la minut, dacă vrei. Balconul scârţâie puţin sub picioare şi te înfioară, mai ales atunci când sunt mulţi lângă balustradă. Vezi Braşovul exact de lângă numele lui afişat pe munte. Acoperişurile clădirilor au aceeaşi culoare. Unele sunt mai înalte, altele mai mici, dar nu reuşeşti să le deosebeşti. Peisajul care se aşterne în faţa ta îţi dă senzaţia de libertate şi îţi pune un nod în gât dacă ai rău de înălţime.

Piaţa Sfatului este plină de restaurante. Cu greu găseşti un loc în care să mănânci. Dacă totuşi găseşti, mâncarea este gustoasă, iar preţurile nu mi s-au părut piperate pentru o zonă turistică.

Din Braşov am plecat cu dorinţa de a reveni, cu un magnet de frigider şi cu o cutie de suc natural de mere cu scorţişoară. L-am găsit la una dintre tonetele de acolo, undeva la periferia centrului vechi. Am avut posibilitatea să gust din mai multe sortimente, dar acesta mi-a plăcut cel mai mult.

***

Restul vacanţei l-am petrecut acasă, cu familia. Între vizitele destul de dese la dentist şi sesiunile de cumpărături (mereu am nevoie de ceva de acasă când sunt în Irlanda, aşa că niciodată nu plec în vacanţă fără o listă cu necesar) nu ne-am dat seama de trecerea timpului. La final, am avut emoţii în privinţa zborului. Eu ador să călătoresc cu avionul, soţul meu este undeva la polul opus, dar când am plecat spre România, copilul a plâns atât de tare, de oboseală, căldură şi panică, încât nu reuşeam să-l liniştim cu nimic. Am crezut că ne dă echipajul jos din avion. Din fericire, nu a mai plâns atât de tare la întoarcere şi a fost mai înţelegător. A dormit tot drumul, făcându-ne astfel călătoria mai uşoară.

Dacă v-a plăcut articolul meu și vreți să fiți la curent cu noutățile, vă invit să mă urmăriți și pe pagina de Facebook.

  •  
  •  

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *