Blogging

Atunci când se închide o uşă, o alta se deschide

Cititul este una dintre activităţile care mă relaxează cel mai mult. În timpul şcolii nu-mi plăcea, era mai mult o corvoadă şi citeam cu greu cărţile obligatorii din programa şcolară. Spre ruşinea mea şi din cauza faptului că atenţia mi se îndreaptă mai mereu asupra autorilor străini, nu am aflat până acum de Sidonia Drăguşanu.

Apariţia ei literară, alături de alte colege de generaţie, încadrată într-un val feminist, a fost remarcată de nume sonore precum Eugen Ionescu şi George Călinescu. Relaţiile de cuplu se regăsesc frecvent în opera Sidoniei Draguşanu, iar tendinţele nu s-au schimbat prea mult de-a lungul timpului. Primul ei roman, “Într-o gară mică”, este cartea cadou aleasă de mine şi primită în cadrul competiţiei SuperBlog. Romanul, publicat in 1934 şi premiat pentru „cel mai bun roman de adolescență”, este scris într-un limbaj familiar, simplu, şi are în prim plan prietenia a două adolescente, Dudu şi Luiza.

M-am regăsit în povestea lui Dudu, în naivitatea şi inocenţa ei, în felul cum vede ea relaţia de cuplu. Am trăit prima mea relaţie de iubire în anii facultăţii, era o relaţie la distanţă şi ne vedeam mai rar. El locuia în oraşul meu natal. Ne-am cunoscut într-o zi de iarnă, doar noi doi ne plimbam în parc şi copacii acoperiţi de zăpadă ne erau martori. Nu ne-am spus prea multe, pe atunci îmi era mai uşor să mă exprim în scris. Însă am fost amândoi de acord că merită să încercăm.

“Întâlnirea dintre un bărbat și o femeie nu poate fi decât o aventură – de scurtă durată, atunci când se isprăvește la timp, de lungă durată, atunci când doi oameni se încăpățânează să ruginească împreună.”

Se spune că ochii care nu se văd se uită. Nu ştiu dacă a fost aşa şi în cazul nostru. Comunicarea este importantă într-o relaţie de cuplu, iar noi petreceam mult timp vorbind, chiar dacă nu ne eram aproape. În vacanţe, profitam la maxim de timpul pe care îl aveam la dispoziţie. Ne vizitam la sfârşit de săptămână. Eu mi-am dorit mereu mai mult, am avut îndoieli. Deşi era o persoană sociabilă datorită profesiei lui în domeniul jurnalismului, era destul de retras când venea vorba de relaţia noastră. Era nehotărât, nu ştia ce-şi doreşte şi eu nu mai puteam continua aşa.

Nu mă vrei, dar nici nu mă laşi!

Asemenea lui Dudu, aveam şi eu nevoie de confirmări, să ştiu că mă iubeşte, de fapte, nu doar vorbe. “Dacă mă iubeşte, să mă facă nevasta lui… aşa înţeleg eu dragostea.” Nu ştiam pe atunci că un act şi un set de verighete nu înseamnă totul şi că acestea nu garantează o iubire ca în poveşti. Relaţia noastră ajunsese într-un moment de cumpănă chiar înainte de vacanţa de vară. Printr-un simplu apel telefonic îmi dădea vestea că nu mai putem continua. Subit, fără nicio explicaţie.

Seria de împăcări şi despărţiri iniţiate mereu de el mi-a distrus sufletul, iar dedicaţia la radio, pentru Raluca şi ochii ei albaştri, a pus într-un final capăt unei relaţii toxice, unei iubiri neîmpărtăşite. Am vrut să-i spun că doare, că ar fi fost mai simplu să-mi spună că şi-a găsit pe altcineva, dar nu mai avea rost.

Mi-am acordat timpul de care am avut nevoie pentru a-mi vindeca rănile şi iubirea a apărut iar atunci când nu mă aşteptam. Atunci când se închide o uşă, o alta se deschide. Cu soţul meu am petrecut multe seri, până târziu în noapte, cât pentru toate relaţiile pe care le avusesem până atunci. Ne lăsam purtaţi de valul de iubire ce ne acaparase cu totul, ne oglindeam în ochii celuilalt şi asta ne era hrană pentru suflet. Ne-am logodit în cel mai simplu mod posibil iarna, am cumpărat verighetele într-o zi frumoasă de primăvară, am făcut o nuntă ca-n poveşti sub razele calde ale soarelui de toamnă şi într-o noapte senină de vară am devenit părinţi.

Notă: Acest articol a fost scris pentru proba 10 a competiției Spring SuperBlog 2019.
Sursă: Sidonia.ro

Bună! Mă bucur că eşti aici. Eu sunt Rox şi locuiesc împreună cu familia în Irlanda. Sper că ai găsit ce căutai! ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *