Living-ul, locul nostru de intalnire

Livingul, locul nostru de întâlnire

Nimic nu se compară cu confortul pe care ţi-l poate oferi casa ta. Acesta capătă înţelesuri diferite în funcţie de dorinţele fiecăruia. Noi locuim într-o casă închiriată de mai mult de trei ani şi jumătate şi simt că posibilitatea de a-i schimba înfăţişarea este extrem de limitată.

Desigur, am încercat să îi dăm o notă personală, să fie cât mai apropiată de ceea ce ne dorim, să creăm o atmosferă plăcută, să fie acasă. Însă nu sunt mulţumită în totalitate. Nici nu aş vrea să investesc prea mult într-o casă care nu ne aparţine. În timp ce soţul meu nu pune foarte mult preţ pe aspect, eu îi acord destul de multă importanţă, aspectul plăcut îmi dă o stare de bine. Opţiunile sunt mereu undeva la mijloc.

Aştept cu nerăbdare momentul în care ne vom putea amenaja propria casă. Ne-am făcut o mulţime de planuri, ştim ce vrem şi cum trebuie să arate la final. Am ştiut din prima clipă, de când visul nostru de a ne construi casa a devenit realitate, că ne dorim un living mare, unde să ne adunăm la poveşti pe canapea sau să ne uităm la filme pe proiector. Ne dorim ca livingul să fie locul nostru de întâlnire.

Nu-mi place să am bucătăria încărcată, petrec foarte mult timp acolo şi un spaţiu aerisit mă inspiră mai mult. Cred că un set de două scaune de bucătărie pliabile ar fi o alegere bună, pentru că nu ocupă spaţiu când nu am nevoie de ele. Probabil această dorinţă îşi are originea în copilărie, deoarece bucătăria apartamentului mic cu două camere nu ne putea acomoda pe toţi cinci la o masă. Ne-am gândit că un set de masă ar putea fi aşezat în living. Ştim că va fi o investiţie pe termen lung, setul ideal trebuie să fie durabil şi confecţionat din materiale de calitate. Setul cu masă extensibilă din lemn de fag se pliază perfect pe dorinţele noastre. Este clasic şi elegant în acelaşi timp. Perfect pentru momente intime, dar şi pentru seri alături de cei dragi sau petreceri cu prietenii.

Living-ul, locul nostru de intalnire

SomProduct, compania a cărei deviză este “Inspiring Comfort”, este prezentă pe piaţa din România încă din 1995 şi îşi doreşte, prin produsele pe care le oferă, să sporească gradul de confort al cumpărătorului. Am găsit la ei pe site o mulţime de produse, pentru toate gusturile. M-am lăsat inspirată de ofertele lor şi mi-am dat seama că îmi doresc să amenajez şi un colţişor pentru mine, lângă geam, de unde să admir livada cu meri înfloriţi şi grădina cu flori. Poza de mai jos vorbește de la sine. Acolo aş putea să mă retrag când vreau să citesc o carte, să îmi aştern gândurile pe blog sau să îmi beau cafeaua dimineaţa, să mă pregătesc pentru o nouă zi.

Livingul nostru va fi confortabil şi primitor când vom termina de amenajat şi ne vom muta. Aruncă un ochi pe site şi lasă-te inspirat. Tu ce ai alege pentru un plus de confort?

Notă: Acest articol a fost scris pentru proba 9 a competiției Spring SuperBlog 2019.
Sursă: SomProduct.ro

  •  
  •  

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *