Revederea prilej de sărbătoare
Blogging

Revederea, prilej de sărbătoare

Pizza margherita, pepperoni, hawaii sau cine ştie câte sortimente mai există… N-are importanţă, pizza aduce bucurie pe feţele tuturor. Eu i-aş atribui pizzei ideale trei caracteristici: fragedă, gustoasă, irezistibilă. M-am îndrăgostit iremediabil de la prima mea “întâlnire cu pizza”. Cine ar refuza una?

Pizza este întotdeauna alegerea perfectă pentru o seară petrecută în faţa proiectorului, la un film. Alegem pizza chiar şi atunci când inspiraţia culinară ne-a abandonat sau suntem în criză de timp, după o zi de muncă. Când avem musafiri neanunţaţi, tot pizza ne salvează. O savurăm de la mic la mare, eu o împart de fiecare dată cu juniorul şi suntem amândoi la fel de încântaţi. Am avut ocazia să mănânc pizza şi în ţara de origine, într-o vacanţă, şi îmi amintesc că nu se compara cu nimic din ce gustasem până atunci. O găseam la colţ de stradă, cum se găsesc la noi covrigii.

Se apropie vara şi concediul nostru în România. Noi suntem dintre cei cu dor de casă, iar revederile cu cei dragi, familie şi prieteni, sunt întotdeauna un prilej de sărbătoare de la care pizza nu poate lipsi. Anul acesta vrem să petrecem un weekend la munte, să respirăm aer curat, să ne relaxăm într-o vilă cu piscină interioară şi saună, iar pentru copil să găsim un loc de joacă. Am vrea să alegem ca destinaţie Braşovul, nu am poposit niciodată acolo mai mult de câteva ore. Vacanţa de anul acesta coincide şi cu aniversarea de 2 ani a băiatului nostru şi ne-ar plăcea să organizăm o întâlnire în aer liber, la care să ne invităm şi prietenii.

Am primit deja şi nişte recomandări. Cea mai preţioasă dintre ele este recomandarea de pizza. Nouă ne place pizza preparată acasă, dar nu şi când suntem în vacanţă. Dodo Pizza, despre care am aflat de curând, este o companie IT care face şi livrează pizza. Sună neobişnuit, nu-i aşa? Ei bine, compania deţine peste 450 de pizzerii în 12 ţări, inclusiv în România. Una dintre ele este în Braşov. Am încredere că fac treabă bună datorită transparenţei care îi caracterizează. Bucătăria lor este deschisă, pot merge oricând să verific ingredientele, standardele de igiena şi funcţionare. Pot chiar urmări în timp real cum se face pizza mea, direct la ei pe site, datorită camerelor web care transmit tot ce se întâmplă în bucătărie.

Să vă mai spun ceva! Cu Dodo Pizza ai garanţia livrării rapide: comandă pizza şi, dacă nu-ţi este livrată în 45 de minute, primeşti o pizza gratis. Eu am aruncat o privire la ei pe site şi toate arată tentant. Sunt foarte pofticioasă de fel, am căutat şi în Irlanda, dar nu au deschis încă pizzerie aici.

Pizza este “ingredientul secret” pe care îl includem de fiecare dată în vacanţele noastre. Poate şi din cauză că nicăieri nu e ca acasă. Cred că ne vom păstra şi anul acesta tradiţia de a sărbători revederile cu cei dragi la pizza. Alături de ei, pizza este mai gustoasă şi îl sărbătorim cu această ocazie şi pe junior, care o adoră, alegând una dintre promoţiile de pe site.

Voi ce sărbătoriţi cu pizza?

Notă: Acest articol a fost scris pentru proba 6 a competiţiei Spring SuperBlog 2019.
Sursă: Dodo Pizza

Spread the love:
0Shares

Bună! Mă bucur că eşti aici. Eu sunt Rox şi locuiesc împreună cu familia în Irlanda. Sper că ai găsit ce căutai! ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *