În prag de 2019. An Nou Fericit!

Este momentul să vă urez An Nou Fericit. Acum, când ultima zi din an este aici, când pașii ni se îndreaptă cu repeziciune către poarta invizibilă numită “noaptea dintre ani”, mă opresc să respir și să mă gândesc la ce a însemnat pentru mine 2018.

Mă tot uit de dimineață la Google Doodle, la elefanții cei ocupați. Suntem în Ajun de 2019, îmi spun. Ieri îmi uitasem până și vârsta și mă fâstâceam încercând să mă fac înțeleasă de către colega mea.

Ne grăbim, mereu avem ceva de făcut, mereu alergăm să ne îndeplinim sarcinile. Însă azi mă opresc puțin. Mă uit în jur, conștientizez, respir adânc. 2019 este o necunoscută și totuși am planuri, aștept clipe.

2018 a fost un an cu de toate. Greu, aș putea spune.

M-am luptat cu mine pentru a mă întoarce la muncă. Mă despărțeam dimineața cu gândul că orele vor trece imediat. Mă felicit pentru decizia luată de câte ori mă întorc după o zi plină și simt mai intens fiecare moment petrecut acasă. Toți trei avem de câștigat, împreună și separat.

2018 a fost anul în care am lăsat să treacă multe, m-am reinventat, mi-am ales mai bine prioritățile și persoanele pe care le vreau lângă mine. Am căutat să fiu pe aceeași lungime de undă cu cei din jur sau să ne evităm politicos pentru a ne fi bine. Am dat atenție lucrurilor cu adevărat importante pentru mine. Am avut parte de dezamăgiri, din care am învățat. Mulțumesc celor care mi-au fost aproape și care m-au acceptat așa cum sunt. Pentru că altfel nu pot fi.

Anul 2018 mi-a adus blogul, acest colțișor care mi-e tare drag și care îmi păstrează amintirile, locul unde revin mereu de câte ori simt nevoia. Sper să îmi fiți alături și anul viitor. Mă bucur să știu că de cealaltă parte a ecranului se află cineva care este interesat de articolele mele.

An Nou Fericit! Vă doresc ca atunci când trageți linie să vedeți că ați câștigat măcar puțin, că ați crescut și ați făcut ceva pentru voi anul acesta. Un 2019 cu împliniri și multe lucruri mărunte, acelea vă vor bucura sufletul. La Mulți Ani!

Dacă ţi-a plăcut articolul meu, dă-mi de ştire într-un comentariu. Dacă vrei să fii la curent cu noutățile, urmăreşte-mă pe Facebook.

This Post Has 11 Comments

  1. Mihaela Chirila

    Sa aveti un an 2019 mai bun si plin de realizari! La multi ani! Cu sanatate! Ramane totusi cel mai important lucru pentru oricine! 💓💓💓

  2. cudrag.cristina

    La Multi Ani si multe impliniri in noul an! 2018 a fost un an greu si pentru mine, dar bun in felul lui. Sper sa rezist cel putin la fel de bine si la 2019 :))

  3. Deyutza

    La multi ani sanatosi s sper ca 2019 sa iti aduca tot ce iti doresti si sa iti implineasca toate dorintele !

  4. zanfir anamaria

    La multi ani cu multe idei profesionale , succese si realizari multe.

  5. Alina S

    La multi ani! Multa inspiratie, momente magice si bucurie iti doresc😍

  6. La multi ani! Iti doresc multe colaborari in noul an, multa inspiratie si articole cat mai multe! Bafta 🙂

  7. Simona

    La mulți ani!! 😘 Sper ca 2019 să fie un an cât mai plin de bucurii, zâmbete, iubire și sănătate și să poți pune în aplicare tot ce ai învățat în 2018! Pupici! 😘

  8. daiana

    Va doresc un an plin de realizari, un an deosebit, linistit, suprinzator in cele mai placute moduri si un an plin de iubire. La multi ani!

  9. Roxi ciobanu

    La mulți ani! Un an nou plin de reușite și bucurie!

  10. Anamaria

    La multi ani! Sa-ti aduca noul an numai bucurii si impliniri! :*

Leave a Reply