pâine de casă

Pâine de casă? Da, vă rog!

Am cumpărat acum aproape o lună o mașină digitală de pâine cu dozator de semințe. Nu suntem fani ai pâinii cu semințe, dar cine știe… Am cumpărat-o de dor de pâine ca acasă. Din comoditate, să nu mai ieșim la magazin când rămânem fără pâine. Să economisim, chiar funcționează.

Pâine de casă? Da, vă rog!

De când ne-am mutat în Irlanda am căutat mereu pâinea care să ne fie pe plac, să nu fie foarte diferită de cea de acasă. Mult timp am cumpărat același sortiment, dar îmi era extrem de dor de pâinea cu care eram obișnuită. Eu le-am mai schimbat, după preferințe.

De multe ori mergeam la cumpărături doar pentru că nu mai aveam pâine. Dar ajungând acolo nu ne limitam doar la ce ne lipsea. Mă bucur mult că am găsit-o la momentul potrivit, când era și la un preț foarte bun. Economisim mult: costul unei pâini de casă este probabil cam același ca al uneia de la raft, dar e mai sănătoasă și mai gustoasă. Și nu mai facem cumpărături extra, din reflex, de produse de care ne putem lipsi.

Nu știu cât de mult contează rețeta și cantitățile în funcție de modelul de mașină. Însă eu zic că merită să o încercați pe a mea dacă nu v-a convins alta. Până la urmă nu aveți ce pierde, doar ingredientele unei pâini, în cazul în care nu e cu succes. Mașina noastră este asta, bănuiesc că e un detaliu nesemnificativ.

Miroase ca în casa bunicilor, parcă miroase a iarnă și a plăcinte, chiar dacă e doar o pâine.

Rețeta perfectă de pâine de casă pentru noi

După săptămâni de teste în care gusturile și consistența au oscilat de la o pâine la alta, pot să va spun că am găsit rețeta perfectă pentru noi.

M-am gândit să v-o împărtășesc și vouă. Pentru o pâine albă de 750 grame aveți nevoie de:

  • 240 ml apă;
  • 2 linguri de unt (încălzit în prealabil, eu folosesc unt moale, la cutie);
  • 1/2 linguriță de sare;
  • 1 linguriță de zahăr;
  • 400 grame făină albă pentru pâine;
  • 1 plic 7 grame drojdie uscată.

Adăugați ingredientele în cuva mașinii de pâine pe rând, în ordinea de mai sus, evitând contactul direct al drojdiei cu alte ingrediente. Puneți-o ultima, peste făină.

Noi folosim programul soft bread, de 3 ore și 11 minute pentru o pâine de 750 grame. Încercați și voi, este delicioasă 😉 Spuneți-mi și mie în comentarii cum v-a ieșit.

Dacă v-a plăcut articolul meu și vreți să fiți la curent cu noutățile, vă invit să mă urmăriți și pe pagina de Facebook.

  •  
  •  

40 thoughts on “Pâine de casă? Da, vă rog!”

  1. Si eu mai fac paine de casa dar manual nu cu masina. E si mai buna si mai sanatoasa. N-am folosit pana acum unt, eu puneam ulei de masline, dar o sa incerc.

  2. Preferăm pâinea de casă și o fac ori de câte ori timpul îmi permite.
    Nu mi-am luat o mașină, o fac manual, dar mă bate gândul să iau una.
    Bravo pentru alegerea de a face pâine ca acasă și că vindecă puțin dorul de casă.
    Sănătate și putere!

    1. Multumim, Mirela, mai vindeca putin! Sa stii ca o masina te scuteste de multe, isi face treaba singura dupa ce ai pus ingredientele si ai apasat butonul. Dar daca iti place mult sa framanti, atunci nu pierzi nimic. 😉

  3. Si noua ni se mai face dor de painea de casa, de cea din Romania. Pana acum nu am incercat sa fac paine in casa, dar salvez reteta ta😉

    1. Ca sa faci paine in casa fara masina (care, apropo, sunt chiar la pret accesibil) cred ca ai nevoie de mai multe: sa fie bun cuptorul, sa stii exact ce trebuie sa faci, cat sa lasi aluatul la dospit si altele… Si mie mi se pare dificil.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *