De-ale mele

Dușmanul binelui e mai binele

Dragii mei, traversăm o perioadă mai agitată și cam aglomerată. Iar cu ceasurile rele… în care nu cred de fel, dar când se adună mai multe îmi cam zboară gândul la ele… am pierdut ultimul meu articol. S-a dus, nu l-am mai găsit. Am o bănuială. Și o vorbă pe care am auzit-o cândva: dușmanul binelui e mai binele.

M-am ales cu o răceală și mă chinuie îngrozitor de prin weekendul trecut. 
Mă lovește de obicei o dată pe an, sistemul meu imunitar e destul de bun. Dar vine dintr-o dată, când mă prinde pe picior greșit. Se prinde de mine că boala de omul sănătos. Zilele astea sunt cele în care toate merg pe dos, astea cu ceasuri rele.

Cu R. după mine permanent nu pot ține răceala doar pentru mine. Așa am ajuns să avem toată casa în carantină. Aseară nici n-am reușit să dorm din cauză că nu puteam să respir. Dar, paradoxal, parcă el dormea mai bine și mai multe timp pe repriză. Probabil îl extenuează și are nevoie să se refacă.

Pentru că prezența mea lângă R. nu era indicată și nici nu reușeam să adorm m-am gândit că aș putea să profit de timp și să-l folosesc la maxim. Tema pe care o alesesem pentru blog nu mă mulțumea în totalitate, era provizorie, eram mereu în căutare. Mă înțelegeți, îmi plăcea, dar nu eram eu împăcată.

Totul e bine când se termină cu bine

Am găsit una. Zic: hai, că arată bine, asta e. Dau publicare și gata. Nu am mai avut acces la nimic. Vedeam negru pe alb că nu mi se autorizează accesul la panoul de control. Noroc de backupul făcut cu câteva zile înainte. De ce zic de ceasurile rele? Pentru că dacă nu aveam ghinionul să meargă prost aseară, backupul programat azi ar fi inclus și articolul cu pricina.

Vorba e adevărată, sigur vi s-a întâmplat și vouă. Am vrut de multe ori mai mult și mai bine de la un lucru. Iar finalul nu a fost deloc diferit de cel de azi-noapte. Mi-am zis că mă învăț minte, că trebuie să fiu cât se poate de grijulie când țin morțiș să fac un pic mai bine. Nu s-a aplicat. Măcar a fost antrenant.

Am ieșit la liman după miezul nopții. Sunt tot aici, am găsit sclipirea, am refăcut setările. Doar cu un articol în minus, dar cu o răceală, cu o carte care îmi place mult și pe care mi-aș dori să o termin de citit într-o zi (începută la jumătatea lunii noiembrie), cu somn întrerupt de zece ori, cu batista bebelușului și șervețele în toate colțurile casei. Așa ne petrecem noi începutul lunii cadourilor. 🙂

P.S.: Și moșul ne-a uitat. O fi îmbătrânit, săracul, între timp, i-a fost greu să ajungă până aici. Sau poate l-am sărăcit noi tot restul anului 🙂

Dacă v-a plăcut articolul meu și vreți să fiți la curent cu noutățile vă invit să mă urmăriți și pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *