De-ale mele

Diafilmele, atracția tehnologică a copilăriei mele

De multe ori îmi vin în minte frânturi din copilăria mea. Vă mai amintiți, cei din anii ’80 – ’90, de proiectorul și de diafilmele cu poveștile frumoase care se proiectau prin obiectivul lui?

Diafilmele, conform definției din dex, sunt filme fotografice care cuprind o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care pot fi proiectate pe un ecran. Sau pe perete 😋

Oh, aș spune că o variantă actuală al unui asemenea ansamblu ar putea fi cel puțin o prezentare în PowerPoint în complicitate cu un videoproiector.

Făceam întuneric, asamblam totul și ne așezam cuminți să urmărim poveștile. Nu știu exact ce vârstă aveam, dar era ceva wow. Nu cred că avusesem contact cu vreun calculator la vremea aceea. Iar filmul meu preferat era Capra cu trei iezi. Evident, cineva trebuia să ne interpreteze sau să ne și citească.

Era extrem de popular în țările sovietice înainte de apariția VHS. Puteai alege dintr-o multitudine de filme educaționale, povești și chiar unele science-fiction. Ca să vă faceți o idee, am găsit această listă de diafilme pe un site unguresc.

Se foloseau chiar și în grădinițe pe vremuri. Clasele erau special dotate cu perdele de întuneric. Nu toți aveau proiector de diafilme acasă. 

Mi-am amintit de diafilm pentru că aseară am urmărit după mai bine de un an un film pe proiector. Ați văzut Hotel Transilvania? Jucasem jocul și cunoșteam personajele.

Noi l-am văzut abia pe primul, chiar și R. râdea, deși, desigur, era mai mult ca să ne imite. Eu zic că merită, din când în când, să mai vedem și câte o animație. Așa ne mai destindem. Considerați-o recomandare, dacă nu l-ați văzut încă. 

Am găsit acest articol pentru cunoscători. Câți dintre voi au avut așa ceva acasă?

Dacă v-a plăcut articolul meu și vreți să fiți la curent cu noutățile vă invit să mă urmăriți și pe pagina de Facebook.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *