Tatăl celuilalt copil | Parinoush Saniee – recenzie

Cele mai frumoase recenzii sunt acelea ale unor cărți care te-au impresionat, în povestea cărora te-ai cufundat cu totul. Nu poți rezuma cu suflet o carte care nu ți-a fost dragă. Eu tocmai am terminat de citit cartea despre care vreau să vă povestesc azi.

Tatăl celuilalt copil tratează un subiect emoționant, avându-l în centru pe Shahab, un copil cu o nevoie de atenție și afecțiune neîmplinită. Naser, tatăl lui Arash, așa cum îi spunea Shahab, este un om rece cu el, crede cu tărie că băiatul suferă de vreo deficiență ori o boală mintală din pricina faptului că nu vorbește, critică fiecare atitudine a acestuia și dacă nu face vreo poznă nici nu-l observă. Acest comportament nu este manifestat și față de ceilalți doi copii. Băiatul cel mare, Arash, este în ochii lui copilul bun la învățătură, un geniu, cel care aleargă mereu la tot felul de cursuri și tinde spre o perfecțiune ce ascunde, de fapt, dorința de a fi pe placul părinților. Fata lor, Shadi, este mereu veselă, dezghețată, vorbește, deși este mai mică decât Shahab, iar asta o face să fie inclusă în activitățile familiei.

Fiindcă ei râdeau de câte ori îmi spuneau „prostule”, mi se părea, firește, că e un lucru bun. Nu știam că oamenii pot să râdă și din alte motive decât de bucurie. Ce să-i faci, eram un prostănac… – Shahab

Povestea este relatată în principal din perspectiva lui Shahab, cu intervenții în câteva capitole din partea mamei lui, Maryam. Aceasta se lasă afectată de faptul că nu mai are viața activă cu care era obișnuită, nu primește nici ea atenție din partea soțului ei, este mai mereu încruntată și copleșită de treburile casei, atitudine pe care bunica Bibi i-o reproșează la un moment dat.

Întreaga acțiune se axează pe „nevorbitul” lui Shahab și toți fac presupuneri. Familia tatălui este convinsă că cel mic are o problemă ce trebuie investigată la medic. Băiatul este ținta răutăților vărului lui, care îl făcea mereu prost, dar într-un final Shahab conștientizează și se îndepărtează de el. Shahab este cel care o însoțește pe verișoara lui la plimbările prin parc pentru a se întâlni cu iubitul ei și devine un fel de protector al cuplului îndrăgostit.

Cei doi prieteni imaginari ai lui Shahab, Babi (cel empatic, bun, care îl îndemna la sentimente mai bune) și Asi (ceva mai răutăcios, cu remarci acide despre cei din jur) sunt singurii cu care vorbește.

Maryam i-a luat apărarea multă vreme fiului ei, însă când totul părea să indice că lumea are dreptate, aceasta s-a declarat învinsă. Părinții hotărăsc să meargă din nou la medic și să îl și interneze dacă e nevoie. Shahab bănuiește, își învinge pentru un moment teama de singurătate și fuge din sala de așteptare într-o clipă de neatenție din partea tatălui. Familia care îl îngrijește pentru câteva zile îi oferă multă afecțiune, multă căldură și îl numesc Micul Prinț, însă copilul suferă din ce în ce mai mult și i se face dor de mama lui. Chiar cu riscul de a fi acuzat de răpire, domnul Karimi merge la secția de poliție pentru a afla noutăți despre familia lui Shahab.

Unele lucruri nu apar scrise în cărți și în caiete, iubirea e o poveste scrisă în inimile oamenilor. Nu-ți trebuie școală ca s-o citești. – Bibi

Cea care a crezut în Shahab și l-a ajutat a fost bunica, Bibi (mama mamei sale). L-a văzut capabil, deștept, talentat, a pus nevorbitul pe seama lipsei de atenție din partea familiei. Aceasta i-a luat apărarea în fața lor, i-a câștigat încrederea lui Shahab păstrându-i secretul (Shahab vorbea cu bunica, aceasta i-a schimbat imaginea despre școală și l-a înscris la cursuri, iar copilul era bucuros că va învăța să scrie).

Naser își recunoaște într-un final greșelile în fața tuturor celor prezenți la festivitatea de premiere a maeștrilor caligrafi, dar regretele lui târzii nu reușesc să șteargă trecutul din inima lui Shahab. Pentru el, Naser a rămas tatăl lui Arash.

Orice tată si-ar dori un băiat ca Shahab. El a ajuns singur acolo unde se află azi, eu n-am făcut nimic pentru el. Realizările lui nu mi se datorează. Sper să mă poată ierta. – Naser

Nu pot recomanda suficient această carte. Atinge o latură sensibilă, dar per ansamblu este o lectură placută. Uneori avem nevoie de cărți de genul acesta.

2 gânduri despre „Tatăl celuilalt copil | Parinoush Saniee – recenzie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.