Mamicie

Primul episod de febră neanunțată

Ultima săptămână a venit cu noi provocări pentru noi, dar le-am făcut față cu brio și cu suspensie de paracetamol. O am mereu la îndemână, pentru că aici nu am auzit să fie vreo farmacie de gardă.

Nu e ușor să fii mamă, iar conform unui studiu american despre care nu-mi mai amintesc unde am citit, o zi de muncă e mai ușoară decât o zi de stat acasă cu copilul. Chiar dacă atunci când ești la muncă ești tot cu gândul la copil.

Atunci când s-a trezit din somnul de amiază și l-am găsit fără vlagă, ușor amețit, chiar confuz, refuzând să se uite la mine când îl strigam, mi-am dat seama că e ceva în neregulă. Adormise mai îmbrăcat decât de obicei, dar tot nu era normal să fie așa.

Când l-am luat în brațe și capul i s-a lăsat între umeri știam că nu mă înșelasem. Copilul era cald. Nu mai era nici curios, nici vesel, nici flămând. Nimic nu părea să-i ridice moralul.

Era primul episod de febră neanunțată. Una e să merg la vaccin și apoi să mă aștept să îi crească puțin temperatura. Alta e să-l găsesc proaspăt trezit din somnul de zi cu febră. Unii copii se îmbolnăvesc înainte de vacanță. El se îmbolnăvește în/înainte de weekend.

Noaptea următoare a dormit iar pe mine, ca atunci când era bebeluș. Eu tot nu identificam cauzele febrei subite. M-am gândit că unul dintre canini stă să iasă, dar tot aveam îndoieli că asta ar fi cauza, din cauza informațiilor contradictorii citite pe subiect de-a lungul timpului. Așa că am întrebat medicul și mi-a spus că temperatura ridicată cauzată de erupția dinților de obicei nu depășește 38 de grade. La R. nu părea a fi nici măcar o răceală. Țînându-l pe mine mare parte a nopții mi-a fost ușor să îi monitorizez temperatura și simptomele.

Suntem bine. Cauza nu o știu nici acum, medicul a zis că orice ar fi fost e clar că se vindecă și nu avem de ce să ne îngrijorăm. Hidratarea este foarte importantă la bebeluși și la copiii mici.

El e iar activ. Eu îmi fac treaba prin casă, iar el crede că ne jucăm. Totul i se pare amuzant, chiar și o simplă împăturire a lenjeriei de pat.

Oricum mi-ar fi câteodată și oricât de greu aș face față în anumite situații, cel mai important este să-l știu bine, așa cum e el. Parcă mă mai întremez și eu când am un boost de energie lângă mine.

Bună! Mă bucur că eşti aici. Eu sunt Rox şi locuiesc împreună cu familia în Irlanda. Sper că ai găsit ce căutai! ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *