Mamicie

Suntem pe drumul cel bun

Azi-noapte. Eram obosiți amândoi.

Am dat stingerea mai devreme decât de obicei. Era puțin trecut de orele 20.

Au urmat 7 treziri în 6 ore. După ultima trezire, mă ridic ușor de lângă R. și plec în cealaltă cameră, poate reușesc să adorm și eu fără coate și picioare.

N-am reușit și în mai puțin de o oră îl aud pe monitor, mârâind. Mai stau, poate e doar ceva trecător și adoarme singur.

Poc-poc ușor de două ori, zgomot de ușă trântită, niciun semn că ar vorbi cineva cu el. Mi-am zis: ar cam fi cazul să merg pe teren.

Și când am pășit în hol, el mă aștepta cuminte, în fața camerei, dincoace de prag, semn că a coborât singur din pat și a plecat să mă caute. Trebuia să ies de undeva, doar trântise ușa.

Se întâmpla înainte de 6 dimineața. Nu cred că lumina de la ora aceea l-a lăsat să-mi vadă zâmbetul larg. Dar mie îmi venea să râd în hohote.

Bună! Mă bucur că eşti aici. Eu sunt Rox şi locuiesc împreună cu familia în Irlanda. Sper că ai găsit ce căutai! ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *