Love Among the Treetops | Catherine Ferguson – recenzie

Eram de mult timp la cartea asta. Și nu găseam niciodată momentul și starea potrivită să revin la ea. Mă bucur că n-am abandonat-o, m-a captivat în ultimele două zile și am terminat-o. Mi-a lăsat un sentiment plăcut și vreau să vă povestesc și vouă despre ea.

De obicei îmi selectez cu mare atenție cărțile pe care urmează să le citesc. Mă uit după recomandări și recenzii. Chiar dacă suntem atât de diferiți și părerile noastre sunt la fel de diferite. La fel fac și când vreau să văd un film. Poate ceva neinteresant pentru unii sună chiar bine pentru mine.

În ceea ce privește această carte, a venit singură la mine. Eu căutam oferte de ebook pe Amazon după ce mi-am redescoperit Kindle-ul. Îmi plac mult mai mult cărțile tipărite. Am găsit-o în format Kindle, avea ceva interesant în titlu așa că am cumpărat-o (vorba vine, era gratuită, nu știu dacă permanent sau doar temporar), chiar dacă la momentul acela de maxim interes pentru mine erau cărțile de parenting.


Este despre Twilight (frumos nume, deși ea de multe ori avea impresia că și acesta e un motiv de batjocură la adresa ei), o fată singură la părinți, într-o familie perfectă, care fusese victima bullyingului în anii de școală, terorizată de una dintre colegele ei, Lucy. Dar bullyingul nu s-a oprit în copilărie.

Proaspăt întoarsă acasă, după ce și-a întrerupt cursurile de patiser pentru a salva casa părinților săi de la a fi vândută, Twilight se întâlnește cu Lucy și deși părea că aceasta din urmă și-a schimbat atitudinea față de Twilight, ele devin rivale în cursa pentru clienți la cele două cafenele pe care și le deschid în aceeași zi.

Tatăl lui Twilight este foarte bolnav și i-a fost propus un tratament ce era încă în perioada de testare și din cauza aceasta nu mai reușiseră să plătească ratele la bancă.

Twilight este convinsă că poate să salveze casa dacă își deschide o cafenea de care să se ocupe ea însăși. Ura și dorința de răzbunare a lui Lucy o urmăresc pe parcursul întregii cărți. În timp ce afacerea lui Lucy pare că merge foarte bine datorită faptului că face oferte avantajoase, Twilight își pierde din ce în ce mai mult speranța că totul va fi bine.

Cu sprijinul prietenei sale, Paloma, și a celor două prietene ale mamei sale, Betty și Doreen, cu care s-a și asociat, Twilight reușește să deschidă cafeneaua la care visa în căsuța din copac pe care i-o dăruise tatăl ei în copilărie, locul unde se refugia să scape de toate atacurile lui Lucy. Cu doar câteva modificări a creat locul ideal, de această dată cafeneaua având un mare succes, nemaifiind sabotată iremediabil de Lucy, care se pregătea să plece la Paris.

Tatăl ei își revine, reacționează foarte bine la tratament, motiv de mare bucurie pentru Twilight. Lucrurile se aranjează spre finalul cărții. Paloma, care își căuta mama naturală, află că aceasta a murit, dar că se recăsătorise și avea un frate vitreg, Theo, bărbatul care a cucerit-o pe Twilight. Deși simțea și el același lucru pentru ea, trecutul lui îl împiedica să fie cu ea.

M-a surprins pe alocuri această carte. Legăturile dintre personaje, poveștile lor, dilemele fiecăruia. Nu reușesc să-mi dau seama de ce era Lucy așa violentă față de Twilight în copilărie. În capitolul final însă am înțeles de ce o ura atât de mult ca adult și de ce continua să o urmărească și să îi strice toate planurile, deși nu-i găsesc vreo justificare. Twilight a reușit să-și învingă teama până la urmă și nu s-a lăsat până nu a aflat motivele acestui comportament.

În fine, mă bucur că Twilight și-a găsit fericirea alături de bărbatul visurilor ei, primind vestea cea bună chiar în căsuța ei din povești. Un final fericit este întotdeauna binevenit. ❤️

Eu am citit cartea în limba engleză. Nu am căutat să văd dacă se găsește tradusă în limba română. A fost o lectură plăcută și v-o recomand și vouă.

3 gânduri despre „Love Among the Treetops | Catherine Ferguson – recenzie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.