Două săptămâni întregi cu batista bebelușului

N-am folosit în ultimul an batista bebelușului așa de des ca în ultimele două săptămâni cu muci. Am ajuns într-un punct în care mă întreb cum e mai bine: să îi aspirăm chiar dacă se strâng iar în câteva ore sau să îi lăsăm, în speranța că nu se vor face în exces și va înceta astfel și producția lor?

Eu făceam injecții cu antibiotic la fiecare răceală, cred că era nevoie de ele din moment ce ajungeam în situația aceea. A fost groaznic, ajunsesem să mă obișnuiesc. Când eram mai mică și venea o asistentă să mi le facă acasă, fugeam din calea ei numai cât pășea pe ușă. Îmi amintesc.

Când aude că e vorba de aspirat și R. s-ar ascunde în cel mai îndepărtat loc posibil. Știu că mucii sunt mulți la copiii mici și că aspiratul nasului nu poate fi echivalentul unei injecții. El n-a făcut nici febră și nici nu l-am simțit afectat de prezența lor decât atunci când îl împiedicau să sugă sau să mănânce. Nivelul lui de energie a rămas același. De aceea nu am intervenit cu medicamente.

Mi-e și mie groază de-acum când mă gândesc că iar trebuie să folosim batista bebelușului. Ca să poată dormi mai bine, ca să poată mânca/bea fără să simtă că rămâne fără aer, trebuie să o facem și pe asta.

Am noroc că nu e nevoie de intervenție în timpul nopții. Trezirile lui și așa sunt cel puțin cinci (nu mă mai chinui să le număr). Cum ar fi să mai pun și eu niște paie pe foc și să ridic puțin nivelul de stres?

Ca să nu mai spun de durerea mea bruscă și insuportabilă de măsea, care s-a ivit din senin într-o dimineață și nu trecea cu nimic din ce am avut voie să iau, să fie compatibil cu alăptarea. Slavă Domnului că există e-lactancia, am luat un nurofen și m-a lăsat să dorm noaptea. Și colega mea de muncă, care mai avea câteva pastile acasă, avusese și ea probleme cu doar câteva săptămâni în urmă. Sper că s-a dus și durerea mea cum s-a dus a ei și nu se mai întoarce!

Nici vorbă de mers la dentist decât în cazuri extreme. Nu suntem prieteni de fel. Și se trage din experiența mea de acum câțiva ani, când m-am trezit cu maxilarul deplasat în urma unei extracții dentare. Ieșise și el puțin să vadă lumina zilei.

Una peste alta, cam așa ne distrăm noi acum. Să vă mai spun că are din ce în ce mai mult curaj și echilibru pentru a pleca pe picioarele lui? Parcă abia aștept, oricum nu pot face nimic fără el. Măcar să stăm față în față în picioare, zic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.