Momentele mele din fiecare zi

Ador telenovelele încă de când abia începeam să citesc. Și am văzut multe. Multe. Atât de multe încât dacă nu aș fi interesată de imagini aș putea lejer să îmi fac treaba cu ele pe fundal, căci era imposibil să nu le învăț și limba. Mă refer la cele în spaniolă, altele nu-mi plac.

people-3281583_1280

Citisem la un moment dat undeva că spaniolii își cam dau seama dacă ai învățat limba uitându-te la telenovele. Cel mai probabil se referă la accent și la anumite nuanțe, insesizabile pentru cei străini.

Îmi amintesc de prima telenovelă pe care am urmărit-o. Strângeam cartonașe cu scene din film, probabil la gumă le primeam (aveam o colecție impresionantă când le-am pierdut și am suferit mult, cât poate suferi un copil care pierde ceva drag). Actorii își anunțau vizita în România. Era la modă printre cei de vârsta mea, cam cum a fost mai târziu RBD. Plângeam când se termina câte un serial și îmi spuneam că sigur îmi va plăcea și următorul.

În general, telenovelele au cam același fir al acțiunii, intrigile par că seamănă între ele. Cu cât urmărești mai multe, cu atât ai impresia că ai putea ghici ce se întâmplă mai departe.

Acum am și eu un serial preferat, acelea sunt momentele mele zilnice. Îmi plac actorii, i-am mai văzut jucând. Este puțin diferit de celelalte și are în prim plan activitatea unui renumit cabinet de avocatură. Sunt incluse procese, sentințe, investigații. Ei luptă pentru drepturile cetățenilor într-o țară coruptă, încearcă să reducă numărul de abuzuri împotriva femeilor (pare a fi principala țintă și este menționată foarte des) și sunt foarte pasionați de ceea ce fac. Urmăresc cu mare interes toate cazurile expuse. Evident că nu lipsesc nici poveștile de iubire.

Numai cât mă gândesc la telenovele îmi imaginez o băbuță cu pachetul de șervețele lângă ea și cu inima la gât, în fața televizorului, așteptând cu nerăbdare să vadă ce mai face Jose Armando (numele e doar un exemplu). Ca într-o reclamă, mai demult.

Se găsesc pe internet, ca multe altele, înainte să apară la tv, iar pentru cei care au învățat limba e ușor să le vizioneze așa, fără subtitrare. Cică dau dependență, dar cu un lucru bun tot m-am ales și eu după atâta vizionare: am învățat spaniola involuntar și în cel mai natural mod posibil.

signature

 

2 gânduri despre „Momentele mele din fiecare zi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.