Mamicie

Jurnalul unei mămici de 1 an

Nu pot lăsa să treacă neobservat acest moment important în viețile noastre. Copilul nostru nu mai este un bebeluș de azi. Ci un copil mic, toddler în grafice, foarte activ, mereu ocupat, în căutare de lucruri noi, uși de mașini de spălat deschise și cratițe cu mâncare aburindă pe aragaz. Glumesc, desigur, dar nu sunt foarte departe de adevăr.

Ieri îmi spunea o casieră la supermarket că acum un an aveam burta mare. I-am răspuns: imensă! Pe 11 iulie seara au hotărât moașele să mă interneze pentru că ajunsesem acolo acuzând crampe ca la menstruație. Și parcă nici bebe nu mai mișca la fel de mult, ziceam eu. Astfel, după o monitorizare de rutină mi-am luat lucrurile și am plecat în salon. A fost o noapte lungă, m-am plimbat mult. Lângă mine, fiind despărțite doar de o perdea, era o viitoare mămică în plin travaliu. Alături de soțul ei încerca să își controleze durerile prin respirație. O auzeam și știam că a doua zi e termenul. Știam că sunt sanse să nasc chiar la termen. Și așa a și fost.

Nu am reușit sa dorm foarte bine azi-noapte. De câte ori mă întorceam îmi aminteam că în urmă cu un an așteptam să îmi cunosc băiețelul. La 4 dimineața, când mă pregăteam pentru încă o plimbare pe holul lung al maternității s-au rupt membranele. Nu a fost ca în filme și nici nu mă așteptam să fie. Chiar și sunetul pe care l-am auzit în momentul rupturii mi-a confirmat că nu mă înșel. Însă moașa de la camera de gardă, când i-am spus, m-a întrebat unde-i apa 😄 ce întrebare!

A trecut un an. N-a fost unul ușor. Chiar pot spune că atât perioada sarcinii cât și ziua în care a venit pe lume au fost varianta light a ceea ce urma să fie mămicia. Dar pe lângă toate momentele grele, frustrările, depresia, singurătatea, nesiguranța, oboseala cu care m-am confruntat în ultimele 365 de zile am avut o mulțime de momente frumoase. Primul zâmbet, primul pupic, prima rostogolire, primul gângurit, prima oară când s-a ridicat în picioare, primele silabe, rostirea apăsată a cuvântului „ta-ta” (ma-ma nu există în vocabular) și mai apoi a altor silabe, bucuria descoperirii și muuulte altele pe care le am stocate adânc în mintea și în inima mea. Bebelușul meu a crescut. Nu mai știu cât de mic era, mă uit acum la el și e atât de înalt iar eu sunt atât de obișnuită cu el, cel de acum, încât parcă așa îl știu dintotdeauna.

A fost un an plin. A întrecut fiecare din așteptările mele și a spulberat orice mit. Cu timpul am aflat că în esență fiecare bebeluș este unic. Că nu există o rețetă universal valabilă pentru a-l crește și că e de datoria mea să încerc până găsesc ceva care să meargă. Unele au mers, altele au fost un dezastru. Am învățat că remediul universal pentru orice doleanță a unui copil alăptat este sânul, chiar și în perioadele de grevă. Am aflat că sunt momente în care nu pot face nimic să opresc avalanșa, pot doar să reduc intensitatea. Mi-am dat seama că nu e foarte grav să îl las să exploreze peste tot, sub supraveghere, chiar dacă uneori îmi pun mâinile în cap pe dinăuntru și încerc să mă abțin. Are nevoie să cunoască.

La mulți ani, copil scump! Copilăria să-ți fie presărată cu momente frumoase și amintiri dragi pe care să le porți cu tine toată viața. Azi e despre tine 😍

Sunt mămică. De 1 an. Care nu știu când a trecut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s