De-ale mele

Azi (m)editez!

Atunci când compar (involuntar) viața mea de când sunt mamă cu cea a altor mămici, indiferent că e mai bună sau mai puțin bună decât a mea, nu-mi fac mie niciun bine.

Internetul este plin de informații și e de ajuns să intri pe Facebook (e doar un exemplu) și gata, ești invadat. O mulțime de poze, videoclipuri, articole de toate tipurile. Păreri, sugestii, postări pe grupuri. Oameni care se află în dificultate și caută un sfat la cei care s-au mai confruntat cu aceeași problemă ca a lor. Vieți perfecte expuse în imagini sau în cuvinte, mame eroine cu dizabilități care demonstrează că se poate și așa, mame cu copii bolnavi care caută disperate un ajutor pe rețelele de socializare.

Noi suntem sănătoși, slavă Domnului. Iar câteodată mă aflu într-un labirint și nu găsesc ieșirea. Nu știu exact dacă eu afectez starea de spirit a lui R sau el o afectează pe a mea. Nu se poate desprinde, nu se simte în largul lui, nu se joacă ca alți copii. Jucăriile stau aruncate în jurul lui iar el nu mă lasă să fac nimic. Un pic dacă mă mișc începe să plângă cum n-a plâns nici când era bebeluș. Nimic nu-i atrage atenția, poate doar vreo pereche de papuci cu care nu e voie să umble și altele asemenea. Nu vrea să mă ocup de altceva, nu-i place să-l corectez când greșește. Nici nu doarme ziua decât dacă se întâmplă vreo minune, probabil tot de teamă că plec de lângă el.

Simt că mă epuizează prea mult toate astea. Și ne tot învârtim așa de săptămâni bune. Eu încerc, omenește vorbind, să mișc ceva fără să-mi doresc să ating standarde înalte (să mânânc, să-i fac mâncare, să mai pun o mașină de rufe, să aspir praful care se adună de la o zi la alta etc), plecând tiptil de lângă el dacă adoarme. El e alert, cu toate simțurile activate, senzori și ce mai vreți voi, să nu cumva să părăsesc incinta.

Și atunci mă simt legată de mâini și de picioare, nu fac absolut nimic pentru a mă relaxa că nu-mi dă voie. Reușește o mână de om să mă facă să simt toate astea. Cât de dependent poate fi? Eu scriu aici, poate mă mai eliberez puțin. Poate meditând la asta în timp ce scriu găsesc și ieșirea.

Astfel comparația cu alte mame, cât or fi ele de eroine, azi nu îmi face niciun bine. E doar un alt factor care adâncește și mai mult ceea ce simt. Azi nu sunt nici pe departe așa cum aș vrea să fiu și așa cum mă știu, nu sunt o companie bună, am moralul jos de tot, am ajuns la fund.

Dacă mă întreabă cineva acum cum e să fiu mamă, zic pas, mă abțin. Nu găsesc cuvinte frumoase azi, pompoase, siropoase. Încă sunt înconjurată de ceață. Voi cum v-ați simți dacă ați fi în locul meu? 🙂

Rox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s