Mamicie

Mamă normală?! (+ câteva lucruri învățate până acum)

Povesteam eu în ultimul articol despre cum și cât mă inspir de pe blogurile de profil (de parenting adică). Azi am ajuns pe un altfel de blog. Și tare bine mi-a picat.După o noapte cu foarte puțin somn, o zi la foc continuu la muncă (așa ca înainte de Paștele catolic), un drum spre casă alături de un bebe plângăcios când abia reușisem să scap de agitația din jur, vă cam puteți imagina cum mă simt. Îmi bubuie capul, la propriu. Piticii de pe creierul meu probabil cântă la tobe.

Am găsit într-un share pe facebook acest articol. Era exact ce-mi trebuia acum, să mă mai deconectez puțin. Am reușit să îl citesc până la urmă pe bucăți.

Ca răspuns la articol ce aș putea să zic? Încerc pe cât posibil să fiu o mamă normală, cu bune și cu mai puțin bune. Nu știu în ce măsură reușesc. Nu consider că alăptatul mă face o mamă mai bună decât altele care își hrănesc copiii cu lapte praf, a fost alegerea mea și am ideile mele în ceea ce-l privește.

Nu aș putea să estimez cât de (mamă) normală sunt dar pot cu siguranță să vă împărtășesc câteva din lucrurile pe care le-am învățat în cele 9 luni:

  • dușul este cel mai relaxant moment al zilei, e lux. Am noroc că nu am fost niciodată fan băi în cadă. De mult timp tot încerc să programez una, n-am reușit încă să găsesc momentul potrivit;
  • poți mânca în timp ce alăptezi. S-a întâmplat să ne fie foame în același timp. Bineînțeles, mă refer la bebeluși, nu la cei mai măricei și curioși, acum cu siguranță nu aș mai putea. Am reușit chiar să mănânc cu stânga, câtă îndemânare;
  • nu e bine să-ți faci planuri pentru a doua zi, mai ales dacă bebelușul tău doarme doar cât ești lângă el. Robert dormea pe mine, pe burta mea. Rareori reușeam să îl las pe pat, se ținea strâns de tricoul meu să fie sigur că nu mă pierde. Ai șanse să nu ajungi să realizezi ce ți-ai propus și e frustrant;
  • ia-ți întotdeauna cu tine o geantă cu cele necesare pentru bebe (schimburi, pamperși etc), chiar dacă ți se pare că te întorci repede. Am plecat într-o duminică la cumpărături și am ajuns să urmărim baloane cu aer cald. Evident, am avut nevoie de cel puțin un pampers. Să vă mai spun de momentele când îți trebuie inclusiv un schimb de haine?
  • nu folosi unghiera pentru bebeluși decât dacă ai încredere că totul decurge bine. Eu folosesc un foarfece special cu vârfuri rotunjite. Cu unghiera 3 din 5 sesiuni s-au lăsat cu accidente, mă durea pe mine numai cât mă gândeam la urmări.

Rox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s