De-ale mele

Ce ne facem cu vremea rea?

snow-letter-tiles-on-white_925x
  Bună dimineața! Irlanda (zona în care locuiesc) este sub cod galben de ninsori și viscol. Temperatura e de -4 grade acum. Se vede și un strat subțire de zăpadă.

Citisem zilele trecute, nu mai rețin unde anume, ce se întâmplă în țările Europei atunci când ninge, adică dacă se închid școlile sau nu pe vreme rea. Am văzut și o părere din Irlanda, adevărată, se pot închide școlile. De fapt cam nimic nu mai este la fel chiar și în cazul unui strat subțire de zăpadă.

Înțeleg, ei nu sunt pregătiți pentru o astfel de vreme. Însă vreau să vă spun că aseară am rămas puțin șocată să văd că rafturile magazinului unde ne facem cumpărăturile erau goale… Ce se întâmplă cu lumea? Chiar atât de rău să fie? Să mergi să golești pur și simplu rafturile magazinelor pentru că s-ar putea să vină vremea rea? Plus că de cealaltă parte a Irlandei, cea estică, se anunță a fi cel mai rău, cod roșu adică. Spun „s-ar putea” pentru că au mai fost prognoze care nu s-au adeverit. Mi-am proiectat pe loc în minte un film de groază (gen The Mist, unde mai mulți se adapostiseră în supermarket și au creat haos, toate din cauza unei creaturi misterioase) cu zăpada în rolul principal. Văzusem de dimineață o știre despre cum lumea a luat cu asalt magazinele, însă nu mi-am imaginat că poate fi atât de adevărată și de universală. Noi ne-am mulțumit până la urmă cu ce mai era disponibil. Acum nu mă mai mir de îmbulzeala de la noi când se fac promoții la tigăi. Situația asta din Irlanda e de departe cea mai tare.

Dublin LiveIrlanda, spor la aruncat mâncarea! Îmi imaginez că s-au făcut provizii irealiste în casele lor din moment ce nu s-a întâmplat până acum să nu avem ce să cumpărăm. Aș fi vrut să fac și o poză dar m-am gândit că ar fi prea de tot să mă mai și vadă cineva. Au făcut alții, vă las și vouă să vedeți.

 

𝕽 🖋

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s