Mamicie

De ce este mămicia cea mai grea meserie?

   A fi mamă nu este cu siguranță ușor. Aud tot mai des fraze precum „aaa, tu stai mai mult acasă cu copilul, stai degeaba” ori „abia aștept să stau și eu acasă, să nu mai muncesc”… Dar oare chiar așa este? Să fie meseria de mamă așa de ușor de îndeplinit? De ce acest job este cel mai greu din lume?

    Păi să vedem. Încep prin a spune că vine la pachet cu luni, chiar ani, de nopți nedormite, depinde cum îți este norocul. Oricum nu poți ști și nu te poți pregăti în domeniu. Și nici nu se poate stoca somnul în timpul sarcinii – daaa, am dormit mult – ca să poți umple lacunele de mai târziu. Te gândești zi de zi cum să faci cu diversificarea, ce să mai gătești ca să-i starnesti interesul, ai voie să îi dai aia sau ar fi mai bine să renunți sau să amâni. Nu mai știi ce să faci ca să stea la tăiat unghiile – poate să plângă serios în acele momente și repede îi mai curg lacrimile – ori să aștepte liniștit câteva minute să îi poți face baie și abia apoi să stropească peste tot în jur, cum să îl ajuți când are o criză de plâns după o zi plină, cum să îl adormi la 11 noaptea când el se ridică de mijloc, poate poate mai salvează vreo 5 minute de dans în șezut pe ziua respectivă, cum să îl calmezi când dințișorii își fac de cap în drumul lor spre exterior – i-am pus chiar și 2 cuburi de gheață într-o șosetă (LE: de-a lui evident, de nou-născut, curată, am primit observații că se înțelegea altceva, completez 😂) groasă să stea să o molfăie și să-i calmeze durerea. Ai o mulțime de întrebări, iar jumătate din ele rămân fără răspuns.
   Apoi este responsabilitatea imensă pe care o ai pe umerii tăi să-l crești cât mai frumos, să îi insufli toate acele calități pe care vrei să le aibă ca adult, să aibă amintiri cât mai frumoase din copilărie. Știm că în viața adultă nu ne amintim mare lucru din primii ani, dar mai știm și că ne influențează într-un mod ireversibil trăirile și experiențele de mai târziu. Aș vrea ca atunci când își va aduce aminte de copilărie, când va repera în capusorul lui miile de întâmplări care se vor acumula în timp, să știe că am făcut tot ce am putut să fie bine și frumos, EU voi fi mama lângă care a trăit atâtea. Pentru tot restul vieții lui, când se simte speriat ori are o îngrijorare și o vrea pe mama lui, EU sunt aceea. Asta este o foarte mare realizare, nu este un lucru minor.
   Apar griji cu care nu te-ai confruntat niciodată până în momentul acela. Cu cât reușești să le ții mai la distanță, cu atât va fi mai bine pentru tine. Faptul că nu este o meserie plătită se aduce în discuție ori de câte ori se ivește ocazia. Dacă îți este recunoscută de familie (a se citi soț, în general) munca pe care o depui zi de zi în această meserie ești o norocoasă. De cele mai multe ori, cum spuneam și mai sus, viziunea generală asupra acestui job e că se stă degeaba acasă.
   Un aspect la care mai am de lucrat este sentimentul că nu dețin controlul. Atunci când ai un copil cu personalitate trebuie să ai și un calm de invidiat ca să poți fi zen atunci când situația o cere. Cu cât insiști mai mult să îți susții punctul de vedere în fața puiului de om cu atât se va încăpățâna mai tare să facă așa cum vrea el, indiferent că vorbim de schimbatul pampersului, băiță, somn, mâncare, îmbrăcat și altele. Și nu îl poți forța. Poți doar să faci în continuare într-un mod cât mai blând ceea ce intenționai și eventual să îți astupi urechile în caz de țipete.
  Și cel mai important aspect este iubirea pe care le-o purtăm copiilor noștri. Lucrurile ar fi mai simple dacă nu am implica acest sentiment complex în ecuație. Nu ne-am îngrijora niciodată, nu am vrea să descoperim cu orice preț ce se întâmplă cu ei sau ce îi deranjează, am dormi toată noaptea și i-am lăsa să plângă până nu mai pot. I-am propti în fața televizorului și ne-am vedea de viața noastră.
  Nu este așa și nici nu îmi doresc să fie. Nu sunt nici pe departe mama perfectă, dar mă străduiesc cât pot să fiu mama perfectă pentru el. Iubirea aceasta pe care o simt mă face să mă trezesc noaptea când scâncește, indiferent de oră, să îl țin în brațe când are o durere și să îi cânt să îl liniștesc, să îi schimb pampersul indiferent de ce ascunde el fără să mă strâmb, să mă îngrijorez în privința timpului pe care îl petrece în fața unui ecran și lista nu s-ar sfârși niciodată.
 Tot iubirea este cea pe care o primești ca recompensă pentru toate cele de mai sus. Iubirea necondiționată pe care ți-o poartă puiul de om încă de când simțeai loviturile din burtică. Și chiar dacă iubirea face lucrurile să pară mai grele în toată această aventură, tot ea le face și mai ușoare.
  Cum ai putea să nu iubești un astfel de job?
 
𝕽🖋

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s