De-ale mele

Să ne cunoaștem – povestea noastră!

 

mom baby

  Pentru tine, Robert!

  Avertisment: articol cu tentă siropoasă!

 A fost odată ca nici o altă dată… Pentru că am creeat blogul ăsta din dorința de a scrie despre maternitate, voi începe prin a spune că de când eram copil mi-a plăcut să văd femei care urmează să devină mame, întorceam capul după ele, mi se părea că se combină perfect cu ceea ce înseamnă minunea și privilegiul de a deveni mamă, de la aspectul frumos al părului și pielii în cele mai multe cazuri până la formele pline asociate acestei perioade. Mi-am dorit și eu la rândul meu să trec prin asta. 

  Eu și soțul meu am trecut prin multe împreună, ne-am căsătorit în 2012 și la scurt timp am plecat din țară. Ne doream un copil dar încă nu venise momentul, astrele nu se aliniaseră. Timpul avea să ne pună la încercare răbdarea. După zile și nopți, luni în care visam la o familie, minunea s-a întâmplat: cea de-a doua liniuță a apărut timidă într-o frumoasă dimineață de noiembrie să dea de veste că un bebeluș crește frumos în burtica mamei. 
  A urmat o perioadă minunată. Am savurat fiecare mișcare a lui, mă amuzam când lovea și nu mă lăsa să mă concentrez. Prima oară când am ascultat bătăile inimii, prima ecografie când nu stătea deloc, parcă țopăia de bucurie că am fost să îl vedem… Amintiri prețioase. Am participat la cursuri prenatale, am vrut să fim părinți informați și parcă știa că e vorba despre îngrijirea lui, îmi dădea de știre că e acolo prin mișcări care mai de care mai puternice. M-am bucurat de fiecare zi, cu excepția celei când s-a întâmplat să cad pe gheață și m-am speriat teribil la gândul că i s-ar putea întâmpla ceva puiului meu. Din fericire, nu a fost nimic grav. Pe măsură ce creștea, îmi era tot mai greu să mă încalț ori să conduc. 
  Am zburat cu avionul, a fost o adevărată provocare, mai ales zborul de întoarcere. La 27 de săptămâni am aflat că vom avea un băiețel și i-am văzut fața la ecograf, frumos moment, intuiția mea nu mă înșelase. Ne pregăteam ușor ușor pentru venirea pe lume a micuțului, bifam cu succes toți pașii care trebuiau urmați, singurul care s-a lăsat așteptat fiind bagajul de maternitate, l-am închis cu doar câteva zile înainte de naștere. Vizitele la spital erau din ce în ce mai dese, burtica era din ce în ce mai mare și mai grea. 
  Totul era pregătit, aveam și un nume, oscilam doar în privința celui de-al doilea. Doar că lui Robert îi plăcea nespus de mult să stea înghesuit la mami în burtică și nu voia să iasă. Până când, după o noapte petrecută cu plimbări lungi pe coridoarele spitalului, în dimineața zilei de 12 iulie 2017, Robert a dat de știre că este pregătit să vină pe lume. Și, ca atunci când aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva, mi s-au părut cele mai lungi ore din viața mea. Nu totul a decurs așa cum mi-am dorit, nu mi-am făcut un plan pentru că am bănuit că va zbura pe geam și vom merge cu valul așa că, într- un final, seara, a venit. El, băiețelul meu perfect, cu pielea albă, curată și netedă, proaspăt scos din burtica mamei, scâncind ușor până să-și dea seama ce se întâmplă. În scurt timp a plecat cu tati, dar abia aștepta să simtă căldura și mirosul cu care era deja obișnuit. Au trecut câteva ore căci mami a avut nevoie să se facă bine. Nu voi uita niciodată momentul în care l-au scos de după paravan ca să facem cunoștință, cum tremuram probabil de la anestezie, febră sau pur și simplu de emoție… încă mai simt fiorul acela. Când mi l-au adus la reanimare, de la distanță, parcă după miros, mi-am dat seama că e el. 
  Zilele au trecut, am fost teleghidată pentru cel puțin două săptămâni după naștere, de oboseală și nesomn. Întâi la spital, nu reușeam să adorm din cauza neliniștii, mă întrebam mereu dacă este bine, mă uitam la el cum doarme, picioarele îmi erau extraordinar de umflate, eram abonată la pompa dublă din camera de alăptare (va urmă inevitabil și experiență alăptării într-un alt articol). Reușisem după două nopți să dorm puțin mai mult când una din moașele din tura de noapte a venit să mă trezească și puțin i-a lipsit să mă certe că ne-am permis să dormim liniștiți amândoi toată noaptea. Foarte greu îl trezeam în primele zile cât am stat la spital, chiar îmi amintesc că am întrebat pediatrul dacă e în regulă să doarmă așa de mult. Nu aveam răbdare, voiam să îi vorbesc, să îi cant. 
  Am trecut și prin clipe grele împreună, marcate de oboseală de ambele părți, nu e ușor să ai grijă singură de un bebeluș când nici de tine nu prea poți avea grijă cum trebuie. Colicile nu știu dacă au existat, dar știu că se strângea până pe la 2 luni și jumătate, am încercat cam tot ce era disponibil dar fiecare medicament a venit la pachet cu câte un efect advers așa că am renunțat. Puteam să îl hrănesc doar cu feonul pornit, parțial sau pe toată durata sesiunii de alăptare. Acum se sperie de zgomotul lui. N-a plâns de fel, oricum nu aș fi putut să îl las, simțeam că îmi bubuie capul numai când auzeam că începe. 
  Oh, ce momente și cât de repede s-au dus. Are deja 6 luni peste 3 zile. Acum, când zorii zilei abia își fac apariția, stau și scriu și mă mai uit la el cum doarme, am o stare de euforie târzie și mă întreb când a crescut așa de mare. Îl ador când se cuibărește lângă mine cu zâmbetul lui frumos și râsul lui pur care trădează starea de bine. Timpul zboară, parcă cu o viteză din ce în ce mai mare, rămân în urmă sute de poze și clipuri video pe care nu mă pot abține să nu le fac. Sunt atât de mândră de băiețelul meu și atât de fericită că a apărut în viața mea încât nu-mi mai pot imagina viața fără el. Într-adevăr, nu e ușor, nu e totul roz, sunt momente în care mă întreb dacă e bine ce fac, respir adânc pentru a mia oară și mergem mai departe cu speranța că totul este așa cum ar trebui să fie.

  Aceasta este povestea vieții noastre (scrisă cu drag, mai în detaliu, să rămână amintire pentru mai târziu) din momentul în care am aflat că vom fi o familie și până am hotărât să scriu acest blog.

2 gânduri despre „Să ne cunoaștem – povestea noastră!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s